CV-ul lui Socrate. Banc sec

De când a intrat la Universitate, Socrate vorbeşte chiar mai mult decât în dialogurile lui Platon, unde este personaj. S-a obişnuit să ţină prelegeri şi să scrie cărţi sau articole în reviste de specialitate, ca să-şi îmbogăţească CV-ul. Îi place mult să se audă vorbind şi se ruşinează când reciteşte scena din dialogul Protagoras unde Platon îl pune să se dea bătut în arta discursului, în faţa sofistului, care se recunoscuse la rândul lui învins în arta dialogului. Obişnuinţa de a pune întrebări nu i-a dispărut şi îşi iscodeşte interlocutorii la fel de perseverent, numai că nu-i mai lasă să răspundă, ci vorbeşte tot el, acoperindu-i cu glasul său puternic. A învăţat din propria sa experienţă didactică, dar şi din dialogurile lui Platon că ceilalţi spun numai prostii.
Cursurile pe care le ţine la Universitate au ca obiect politica lui Platon, cu trimitere la dialogul Republica în special. Toată lumea ştie că Platon n-a făcut - cel puţin o vreme - decât să pună pe hârtie tot ceea ce auzise din gura lui Socrate, care nu voise să scrie nimic deoarece, spunea el, scrisul înseamnă uitare. La început colegii şi profesorii săi au crezut că este analfabet sau că nu are condei. Traseul său ştiinţific a demonstrat însă că se înşelau. Totul a început o dată cu intrarea în partid, din dragoste pentru cetate, când i s-a cerut să colaboreze la revista Dialog pentru a-i învăţa pe viitorii intelectuali cum se poartă o dezbatere de idei. A băut cupa până la capăt şi a condamnat idealismul lui Platon, că avea numai de suferit din cauza lui. A făcut treabă bună, aşa că i s-a spus: "Tovarăşe Socrate, dumneata eşti fiu de muncitor atenian, ai origine sănătoasă şi nu trebuie să fii asociat cu ideologia capitalistă, care spune că materia este determinată de conştiinţă. Partidul ar fi mulţumit dacă ai reuşi să conspectezi Caietele lui Lenin pentru tinerii noştri". Realizarea acestei sarcini i-a adus împăcarea cu sofiştii. Mai ales cu tovarăşul profesor Protagoras, care îl suspectase tot timpul şi îl persecutase o vreme, obligându-l să scrie de 500 de ori, pe caietul de instruire politică: "Omul este măsura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt cum că sunt, şi a celor ce nu sunt cum că nu sunt". Din fericire, sofiştii erau şi ei suspecţi; deşi contribuiseră la iluminarea poporului prin prelegerile lor publice, nimeni nu uitase că ei predaseră înţelepciunea pe bani. Socrate ştia acest lucru, aşa că a luat o decizie ce i-a adus recunoaşterea şi reabilitarea deplină. Comisia formată special pentru verificarea temelor de acasă avea să constate că Socrate interpretase în spirit autentic revoluţionar cugetarea maestrului Protagoras, scriind de 500 de ori că "Omul [muncii de la oraşe şi sate] este [adevărata] măsură a lucrurilor, a celor ce au fost cum că nu mai sunt, şi a celor ce sunt cum că pot să nu mai fie". În referatul comisiei s-a precizat că tovarăşul Socrate are o bună pregătire pe linie de partid şi că trebuie reabilitat pentru că a fost cu siguranţă victima mistificărilor idealiste ale lui Platon, autor ce aparţine prin origine clasei exploatatoare.
În 1990, la căderea comunismului, activitatea ştiinţifică a lui Socrate era practic nulă, după noile exigenţe. În afara conspectelor amintite şi a câtorva materiale afişate la gazeta de perete nu mai avea nimic. Visul lui de a face o carieră universitară (pentru asta muncise) părea irealizabil. Şi atunci cineva şi-a adus aminte că, până la urmă, el era personajul dialogurilor lui Platon. A celor de tinereţe mai întâi, Lysias, Hippias, Charmides, Gorgias, Protagoras, în care se războia cu sofiştii. Suficient pentru funcţia de preparator. După numai un an a ajuns însă asistent, convingând pe toată lumea că tot despre el era vorba şi în dialogurile de maturitate. Ţinea seminarii despre el însuşi prezentând studenţilor: Republica, unde povesteşte două mituri, Phaidros, unde povesteşte trei, şi Banchetul, unde se simte în largul său. Recunoaşte în sinea lui că "mitul peşterii" l-a inventat Platon; nu-şi aminteşte să fi imaginat vreodată aşa ceva, nici măcar la beţie. Era sigur de asta: este ştiut că se îmbăta întotdeauna ultimul şi că pleca cel dintâi (vezi cu încredere Banchetul).
Socrate a crezut întotdeauna că important în viaţă este să ai noroc. L-a convins de acest lucru întâmplarea cu condamnarea lui la moarte. I s-a prelungit executarea sentinţei până la întoarcerea corabiei de la Delos. Între timp a avut loc revoluţia comunistă, care l-a găsit în închisoare, ca deţinut politic al vechiului regim (vezi capetele de acuzare). Acum norocul i-a surâs din nou. I s-a spus, într-o zi, că este cazul să devină şi el lector universitar, că este mai mare ruşinea ca tocmai el, care a descoperit universaliile şi metoda în filozofie, să fie un simplu asistent. În plus, Protagoras pusese ochii pe o doctorandă pe care voia să o aducă asistentă, că vremea trece... Socrate s-a grăbit să lucreze la dosar, mai ales că o cunoscuse pe Diotima în Banchetul şi era plin de respect la adresa ei. Trebuia să scrie ceva serios, ca să nu iasă discuţii. Aşa au apărut primele scrieri ale lui Socrate, care au fost recenzii la dialogurile Republica, Phaidros, Banchetul.
Preocupările sale ulterioare s-au înscris în coordonatele trasate în ciclul său de recenzii: politică, retorică, iubire şi întâlnire. A realizat în timp mai multe volume de autor dedicate acestor probleme, fapt ce i-a adus o binemeritată propulsare în ierarhia universitară. Adversar al metodelor cantitativiste, Socrate optează în epistemologie pentru comprehensiune umană şi empatie reciprocă. Putem spune chiar că a coborât filozofia din cer pe pământ, astfel încât fiecare imbecil să fie încurajat în a se simţi puţin filozof. Nu mai este la fel de rezistent la contradicţie şi dezbatere, cum îl ştim din dialogurile lui Platon. Uneori poţi avea impresia că dezvoltă chiar un comportament paranoic. Este din cauza autorităţii pe care a dobândit-o şi pe care nu vrea să o piardă în faţa valului de postmodernism care a invadat minţile tinere. Cu toate acestea, se simte bine în era postmodernă. Îi plac studentele îmbrăcate în mini şi căţărate pe pantofi ciudaţi, televiziunea prin cablu şi Internetul. Urmăreşte filmele cu umor, sex şi violenţă. Este simpatizant PDSR pentru că Ion Iliescu i-a amintit de Alcibiade, frumosul aristocrat atenian în care îşi pusese odinioară multe speranţe.
Socrate s-a sofisticat. Ţine lecţii pe bani, are o doctrină stabilă, ştie adevărul dinainte şi nu mai crede în înţelepciune. Şi-a propus să ajungă în Parlament ca reprezentant al României Mari şi s-a apucat, de aceea, de muzică populară. Socrate seamănă cu "noi".

Alte articole de acelaşi autor

Transmiteţi autorului părerea Dv. despre acest articol!