Hans Peter Duerr şi erotismul sânilor

Cunoscut cititorilor români în special prin paginile sale despre Eliade şi Culianu, Hans Peter Duerr s-a preocupat în ultimele decenii de antropologie culturală, publicând între 1988 şi 1997 patru volume sub titlul Der Mythos vom Zivilisationsprozess. Interesul său a fost de a expune şi interpreta fenomenele cele mai banale ale vieţii noastre, toate gravitând în jurul unei eterne probleme: erosul. Temele sale preferate sunt: nuditate şi pudoare (vol.1), intimitate (vol. 2), obscenitate şi putere (vol. 3), corpul erotic (vol. 4). Ultimul dintre aceste volume (1997) se referă pe larg la erotismul sânilor. Observăm acest fapt din simpla enumerare a titlurilor câtorva capitole: "Victorienii şi decolteul", "Sânii dezgoliţi în secolul al XVII-lea", "Există o modă topless în Evul Mediu?", "...aş vrea să mă joc cu sânii", "Sânii falşi", "Topless în sud-estul Asiei şi Indonezia" etc. Fără a impresiona prin aspectul teoretic, paginile lui Duerr sunt pe alocuri savuroase datorită cazurilor expuse, din cele mai diverse culturi (nu în ultimul rând, fotografiile sunt bine realizate!). Ultimele două capitole ale volumului 4 mi s-au părut şi cele mai interesante. Duerr încearcă să răspundă la două întrebări, uzând de numeroase exemple culese de etnologi (de altfel, bibliografia sa este de-a dreptul impresionantă).

"Sânii dezgoliţi sunt şi ei erotici?"

La această întrebare autorul răspunde că erotismul sânilor femeilor nu e dependent de acoperirea zonei superioare. Altfel spus, filosofic, şi sânii care se arată privirii în spaţiul deschis al vizibilului sunt încărcaţi de erotism. Argumentul constă în aceea că, în multe comunităţi în care femeile stau dezbrăcate în timpul treburilor cotidiene, acestea îşi acoperă sânii când se află un bărbat în apropierea lor ori când participă la petreceri, fapt ce dovedeşte, după Duerr, că sunt conştiente de caracterul erotic al sânilor. Cu toate acestea, tinerele din Santa Cruz îşi compară sânii între ele (e vremea comparativismelor, nu-i aşa?), valorizându-i drept erotici, iar bărbaţii din Sierra Leone obişnuiesc să vorbească despre sânii femeilor. La fel, femeile măritate din Santa Cruz îşi tatuează pe sâni: "Jos mâinile - aici se joacă doar soţul meu!". (Nu spunea cineva că jocul e un simbol al lumii?). Privirea directă, proaspătă, asupra sânilor unei femei era, în cele mai multe cazuri, strict interzisă; uneori era chiar prescrisă o amendă pentru aşa ceva. Uimitor este faptul că negrii din comunitatea Yoruba din vestul Africii îi considerau necivilizaţi şi indecenţi pe vizitatorii albi, întrucât aceştia îi priveau în faţă pe bărbaţi, dar îşi orientau privirea spre zone mai arătoase ale femeilor. În Africa s-a constituit chiar o poveste (de vânătoare) legată de această temă, în fapt o replică a Genezei biblice, dar fără a fi influenţată de aceasta. Se spune că Nlona, iniţiatorul vrăjitoriei, i-a aruncat Evei dintr-un copac două nuci pe coşul pieptului, loc în care i-au crescut sânii (la minut, că doar e poveste). Apoi a coborât din copac, a aruncat-o pe sărmana Eva la pământ şi s-a culcat cu ea. Acesta ar fi primul păcat (al femeii!). Mai târziu s-a întors şi Adam din pădure şi, observând noile forme, rotunde şi apetisante, ale Evei, a întrebat-o: "De unde ai astea?". Şi mai surprins a fost atunci când, jucându-se cu noile apariţii, a constatat anumite modificări ale propriului corp. A simţit o ruşine profundă, dar era prea târziu pentru un astfel de sentiment, aşa că s-a culcat cu soţia sa. Acesta a fost al doilea păcat. (De aici încolo, nimeni nu le-a mai numărat.). Ca bun european, uşor occidentalizat în ultima vreme, dar cu recognoscibile apucături (şi accent) bahluviene, sunt dator să observ că fenomenul în discuţie îmi apare drept un indiciu sigur al unei tradiţionale metafizici a prezenţei. Sensibil la corecţiile aduse acesteia de Nietzsche, Heidegger, Derrida et. comp., îmi exprim ferm, în ceas de noapte, opţiunea pentru o economie a absenţei / ascunderii în chiar sânul (!) a ceea ce numim prezenţă. Orice zeu veritabil se refuză adesea privirilor indiscrete ale muritorilor, anunţându-se chiar în orizontul absenţei / indisponibilităţii sale. Survenire, Ereignis, joc liber etc.

"De ce sunt în genere erotici sânii femeilor?"

Această întrebare ("Warum sind weibliche Brüste überhapt erotisch?") deschide ultimul capitol al lucrării lui Duerr. El pleacă de la consideraţiile cercetătorului Desmond Morris (asta da, cercetare), care crede că, la începuturile omenirii, bărbaţii erau aţâţaţi de fesele rotunde ale femeilor. Abia mai târziu ar fi apărut interesul faţă de partea anterioară a corpului şi, o dată cu această schimbare de paradigmă, sânii au preluat rolul de stimulent principal. Contra acestei ipoteze evoluţioniste a apărut observaţia că dintotdeauna s-a făcut o asociaţie între sâni şi fese. De pildă, în secolul al XIX-lea, copiii austrieci numeau sânii mamelor "Herzipopo" (un fel de fund mai drăgălaş). În acelaşi sens, primii psihanalişti au descoperit că mulţi pacienţi identificau simbolic sânii materni cu zona posterioară. Replica lui Duerr la ipoteza lui Morris constă în două contraargumente: mai întâi, nu există nici un indiciu că fesele femeilor ar fi funcţionat vreodată ca mecanism sexual principal; apoi, există dovezi că nişte strămoşi de-ai noştri apropiaţi (maimuţele Bonobos, sic!) practicau cu predilecţie poziţia "faţă-către-faţă". Concluzia lui Duerr: sânii au jucat dintotdeauna un rol extrem de important în cadrul sexualităţii, fiind înzestraţi cu puteri erotice.
Despre importanţa sânilor în situaţii-limită ale vieţii relatează două foste prizoniere la Auschwitz. Una dintre acestea îi comunică unei nou-venite: "Ştii, cel mai important lucru aici este ca sânii să rămână frumoşi. Toate celelalte sunt lipsite de importanţă. Sânii mei m-au salvat deja de câteva ori. Când nemţii te privesc, îţi observă mai întâi sânii, nu fiindcă i-ar interesa, ci pentru că, atâta timp cât pieptul e sănătos, glandele lucrează încă, iar omul e socotit un animal care munceşte". O altă prizonieră a relatat tratamentul la care erau supuse femeile de către un comandant SS: "De aproape două luni, seara pe la ora 6, [acesta] pune 1000 de femei să stea goale-puşcă în zăpadă. Apoi merge printre rânduri şi ridică cu cravaşa sânii fiecărei femei. Dacă aceştia se lasă în jos – la stânga, adică în crematoriu. Dacă sânii rămân drepţi – la dreapta". Duerr pomeneşte apoi interpretarea lui Freud, conform căreia sânii sunt erotici deoarece amintesc bărbaţilor de satisfacţia sânului matern. Replica autorului e promptă: dacă ar fi adevărat, ar trebui ca şi femeile să fie atrase de sânii altor femei. În final, Duerr discută una dintre problemele contemporane, în special din SUA. Faptul că bărbaţii îşi pot arăta pieptul în public, iar femeile nu, a condus la rediscutarea chestiunii egalităţii dintre sexe. Feministele convinse au argumentat că femeilor li se pare că şi pieptul bărbaţilor este erotic. (Daţi năvală la sutiene, până nu se epuizează stocul!).
Autorul teoretizează relativ puţin subiectul anunţat. Se mulţumeşte să combată alte ipoteze, însă nu oferă un răspuns propriu-zis la întrebarea "de ce?". Dar, la drept vorbind, ce răspuns ar putea primi această întrebare? Ce instanţă ar putea fi invocată drept cauză ori, de ce nu, temei al erotismului sânilor? Vreun a priori cumva? Cred că singurul păcat al poveştii africane cu Adam şi Eva este întrebarea lui Adam: "De unde ai astea?" Mai bine să lăsăm întrebarea fără un răspuns filosofic. "Warum sind weibliche Brüste überhaupt erotisch?" – "Darum!" ("De aia!").

Alte articole de acelaşi autor

Transmiteţi autorului părerea Dv. despre acest articol!