Identitatea Mall: răsfăţul şi desfătarea

Veacurile XV-XVI aduc cu ele o explozie a reprezentării la nivelul imaginarului colectiv. Acum, hedonismul revine ca un mare exclus în chiar sânul epistemei clasice, descriind adevărate tipologii ale răsfăţului şi ale desfătării. Asistăm astfel la o canonizare a reprezentării – avem de-a face cu formele „impure" ale unui hedonism al discursului însuşi. Deliciul aparţine privirii, răsfăţul – simţurilor care vorbesc, desfătarea – semnului care se desprinde de condiţiile propriei sale funcţionări. Revin însă, conduse de aceeaşi opoziţie între catabatic şi anabatic, forme ale lui cupiditas. Şi nu e deloc greu să vezi cum distincţiile medievale sunt încă funcţionale. Or, valorizarea corporalităţii e însoţită în acest caz de o spiritualizare a senzaţiei. Acolo unde Evul Mediu vorbeşte despre un frumos inteligibil (după cum aflăm de la Alain de Libera), asistăm la o adevărată mantică a desfrâului. Nu poţi să nu legi instituirea reprezentativă a lui aisthesis de imaginarul baroc în care odihna, paradisiaca retragere în datele propriei istorii, este însoţită de imprecaţiile simbolului, de tardiva revenire, în veacul următor, a lui vanitas vanitatum. Or, ceea ce susţine această întreagă prozopopee a semnului este o imagine definită a omului.
Dubletul sensibil-inteligibil este presupus astfel în constituţia acestuia. Acolo unde simţirea se oferă drept odihnă a intelectului, generând reprezentări ale sale, simbolul trimite la întregul existenţei, permiţând alegoria, anagogicul şi deţinând, în cele din urmă, o funcţie edificatoare. Revenirea reprezentării îmi pare a suscita o atenţie deosebită, astăzi, în chiar datele noastre cotidiene. Între acestea, constat o situaţie similară în ceea ce îmi pare a constitui o adevărată tipologie identitară: Mall-ul.
Ce anume leagă Mall-ul de "Grădina desfătărilor" a lui Hyeronimus Bosch, mai ales atunci când primul se lipseşte de orice pretenţie anagogică? În modul cel mai frust, reprezentarea. Sau, mai degrabă, deriva acesteia.
La o privire atentă, este evidentă pretenţia de totalitate pe care spaţiul Mall-ului şi-o arogă. Or, prin aceasta, Mall-ul intervine printre mitologiile noastre cotidiene, iar acestea din urmă sunt susţinute, la rândul lor, de un tip aparte de experienţă. Căci, dacă la nivel structural, "mitologiile" presupun o reificare a prejudecăţilor, permiţând funcţionarea autoreferenţială a semnului, aşa cum ne învaţă Barthes, ele sunt întotdeauna însoţite de atitudini şi experienţe care susţin, prin forţa de generare a acestora din urmă, chiar acordul individului, sau integrarea acestuia.
Intervine aici o adevărată mitologie a loisirului. Prin aceasta Mall-ul devine astăzi reprezentarea vacanţei continue.
Mitologia mall-ului e simplă. El colportează imagini ale identităţii prin care individul se regăseşte pe sine in magna imago mundi, rol preluat chiar de către Mall. Aici, elementul decisiv este capacitatea individului de a se recunoaşte drept cel căruia Mall-ul i se adresează, resimţindu-se firesc şi acasă. Câteva repere ne sunt aici suficiente. Mai întâi, sentimentul de perpetuum mobile care te însoţeşte încă de la intrare. Constaţi că în spaţiul acestuia desfăşurarea obişnuită a activităţilor tale este pe nesimţite suspendată. Spaţiul este fragmentat într-o discretă continuitate valorică, bazată pe recunoaşterea valorii fiecărui produs expus, precum şi a mărcii pe care o instituie. Or, accesul în spaţiul Mall-ului, deşi eminamente deschis, implică identificarea necondiţionată cu imaginea virtuală pe care identitatea obiectelor expuse ţi-o propune, iar aceasta, la rândul său, presupune un oarecare exerciţiu imaginar. Ceea ce asigură continuitatea spaţială a Mall-ului este deci participarea la o imagine exemplară pe care fiecare dintre cei ce o experiază o propune la rândul său. Ea însoţeşte opţiunile cotidiene ale consumatorilor, transformându-le în epifenomene ale unui ceremonial imprecis al edificării. Ceea ce descrie în mod definitiv consumatorul Mall, deosebindu-l de ceilalţi consumatori, este, alături de opţiunea pentru satisfacerea imediată a dorinţei, mimetismul pe care individul îl arogă drept proces al comprehensiunii intersubiective, constituindu-i in actus exercitus condiţiile acesteia. Saturarea dorinţei produce, în replică, o re-pliere a acesteia. Ceea ce începi să doreşti este simpla dorinţă, sau perpetuarea acesteia.
Sentimentul de anihilare a distanţei, pe care consumatorul Mall îl experiază prin comuniunea valorică presupusă, este susţinut de o sublimare a temporalităţii comune. În cazul Mall-ului timpul însuşi se anulează. El devine mai puţin reper al propriei finitudini cât mediu al unei euforii perpetue, în care nu mai rămâne în fapt nimic de apropriat. La aceasta concură neutralizarea reciprocă a opţiunilor prin absenţa ierarhiei între valorile coexistente. Ceea ce Mall-ul propune este mai degrabă deliciul reprezentării pure, care nu e condiţionată de timp, aşa cum în privinţa imaginii se dispensa cu uşurinţă de atributele spaţialităţii. El devine capabil să accepte contingenţa oricăror reprezentări particulare şi idiosincrazii ce intervin la nivelul descrierii sale. Or, acestea din urmă nu sunt decât un tardiv privilegiu al reprezentării, devenită speculare infinită.
Aşa cum am spus, Mall-ul se încadrează într-o mitologie a loisir-ului. Aceasta din urmă presupune deopotrivă o mitologie a obiectului şi proliferarea reprezentării. Obiectul se exhibă aici în singularitatea sa lipsită de orice alte atribute. În Mall, obiectele sunt întotdeauna la îndemână. E însă o iluzie să crezi că Mall-ul este prin excelenţă comandat de un imperativ al utilităţii. Ceea ce se exhibă aici este, dimpotrivă, pura desfătare a contemplării. Determinat drept timp consumabil, timpul privitorului este, într-un Mall, mai degrabă timpul neutru al alegerii, sau timpul unui infinit al opţiunii, care conduce astfel, paradoxal, la platitudinea unei contemplări fără obiect. Contemplarea pură aparţine aici obiectului pur, devenind astfel lipsită de orice determinare. Pentru a o păstra, ea nu mai trimite acum decât la simplele istorii ce înfăşoară obiectul, adică la mitologiile prezenţei acestuia. Ea se adresează astfel individului în măsura în care istoriile obiectului sunt întotdeauna istorii secrete, private, încărcate de o aură nostalgică – fie că acestea se prezintă "revoluţionar", exploatând o nostalgie a viitorului, fie "obedient", instaurând un model casnic al nostalgiei. Loisir-ul devine timpul reprezentării, în care excesul obiectualului produce nostalgii. Absenţa oricărui propriu al acestuia oferă astfel loc nostalgiei, ca infinită proiectare a sensului la distanţă. Omul "identităţii Mall" devine omul opţiunii infinite, ca infinitate a reprezentării.
Ne devine acum clară şi sarcina terapeutică a Mall-ului. O terapeutică a excesului exorcizează obişnuinţele cotidianului, obţinând acordul cu sine al individului prin afirmarea propriei diferenţe şi creându-i mici istorii de împrumut. Individul iese din Mall garnisit cu poveşti de rezervă, reprezentări de sine şi, în cele din urmă, obiecte. Mai mult însă, el a învăţat o preţioasă lecţie a identităţii, prin care, printr-o terapeutică a timpului, Mall-ul îl familiarizează cu regulile indispensabile ale inutilului. Iar dacă, în cele din urmă, desfătarea presupune liniştita întoarcere la sine a individului ce se odihneşte acum privind în afară, iar răsfăţul este tocmai pericolul excesului de a bloca întoarcerea acasă, el se poate acum odihni liniştit la adăpostul diferenţei. Străinul nu-l mai întâmpină din afară, odihnind şi el, liniştit, în familiaritatea fiecăruia dintre noi.

Alte articole de acelaşi autor

Transmiteţi autorului părerea Dv. despre acest articol!