Contrast - Nr.4 / 2001 - Interviu -

Goran Bregovic:

"Sub aspect geografic, Balcanii sunt singurul loc postmodern"

Interviu realizat de Georgeta Condur

Oamenii de cultură români sunt de acord, aproape în unanimitate, cum rareori se întâmplă, că din cultură nu se pot scoate bani şi că în România nu se poate susţine actul cultural din cauza lipsei fondurilor. Cu toate acestea, Fundaţia Dakino a reuşit să realizeze câteva evenimente culturale de excepţie. La zece ani de la înfiinţare, Dakino a organizat un turneu Goran Bregovic în România. De acest eveniment s-au putut bucura şi ieşenii, ocazie cu care, prin amabilitatea d-lui Dan Chişu, am obţinut un interviu în exclusivitate de la Goran Bregovic.

Georgeta Condur: Ţinând cont că aţi mai concertat în România, că aţi cunoscut deja mulţi români, aş vrea să vă întreb ce impresie v-au făcut până acum aceştia?

Goran Bregovic: După cum ştiţi, eu m-am născut la Sarajevo, care astăzi e un nume faimos datorită lucrurilor care s-au petrecut acolo. Dacă aş fi văzut înainte pe hartă Iaşul, aş fi spus: "oo, ce oraş îndepărtat!" şi nu mi-aş fi putut imagina niciodată că voi ajunge într-o zi aici pentru muzica mea. Sunt o serie de lucruri care pur şi simplu s-au întâmplat în viaţa mea, cum este şi faptul că am ajuns în Iaşi şi acum îmi dau seama că nu este totuşi un loc foarte îndepărtat. Am descoperit aici oamenii: sunt foarte asemănători cu cei din Sarajevo; descopăr, de fapt, un oraş care e foarte asemănător cu Sarajevo.

G.C.: Cu excepţia războiului…

G.B.: Da, e unul dintre locurile normale şi e păcat că viaţa e scurtă şi nu am timp să vizitez toate Iaşurile din lumea asta. Pentru că Iaşul este într-adevăr un loc frumos. Mă uit la România şi mă regăsesc în toţi oamenii. E o mare descoperire. Totuşi suntem numai la câteva sute de kilometri unii de alţii…
Sper să am şansa să vorbesc despre România ca despre un loc în care într-adevăr merită să te duci, în care găseşti o cultură superbă. Repet, pentru mine e o mare descoperire.

G.C.: Aţi spus cu diverse ocazii că astăzi este pentru prima dată în istorie când culturile popoarelor mici influenţează culturile marilor popoare. Aveţi şi o explicaţie pentru acest fenomen sau este o tendinţă pe care pur şi simplu aţi observat-o?

G.B.: Cred că explicaţia ar fi că pentru prima oară există o reală comunicare la nivel uman. În trecut, cei mari îi terorizau pe cei mici. Cred că acum fiinţa umană s-a schimbat datorită comunicării. E cel mai bun moment al umanităţii, cu toate problemele existente. Sunt fericit că oamenii sunt aşa astăzi. Chiar dacă uneori nu avem timp să comunicăm, sper că în viitor, uzând de toate posibilităţile, ne vom face timp să descoperim şi culturile mici.
Balcanii sunt poate singura zonă din lume în care Serbia e locuită de sârbi, România - de români iar Bulgaria - de bulgari. Ne vine şi nouă rândul să trăim ca în restul lumii, unde coexistă comunităţi de diverse culturi. E o perspectivă frumoasă.

G.C.: Cu toate că aţi afirmat că nu vă consideraţi un star, în realitate sunteţi cel mai cunoscut dintre artiştii proveniţi din ţările fostului bloc comunist. Mai mult, aţi reuşit aceasta nu adaptându-vă şi copiind modelul cultural occidental, ci impunând Vestului propriul model cultural. V-a fost greu, v-aţi ciocnit în Occidentul Europei sau în America de o atitudine de neîncredere sau de prejudecăţi? De fapt, cum se văd Balcanii din aceste ţări?

G.B.: Nu a fost greu. Eu cred că ceva, când e greu, nu se întâmplă. De data asta, pur şi simplu s-a întâmplat. Poate că a fost un moment favorabil, poate că a fost curiozitatea pentru ceea ce venea din Est. Sunt foarte mulţi alţi compozitori care se bucură de audienţă în Vest. Cred că nu e chiar aşa de rău să fii emigrant, chiar dacă eşti artist - mai ales pentru artiştii din culturile mici, cum sunt şi eu. Pentru că distanţa e ceva ce-ţi dă încredere în tine şi în cultura mică din care provii. Când eram tânăr am cântat rock and roll, ceea ce e foarte asemănător cu ceea ce fac acum. Dar nu aveam încrederea pe care o am azi. Cred că datorită faptului că sunt un emigrant sunt ceea ce sunt. Altfel, aş fi fost un simplu interpret de rock, aşa cum sunt şi cei români: buni, dar necunoscuţi pe plan mondial. Dar eu şi alţi câţiva artişti am avut succes şi am căpătat încredere. În felul acesta dau încredere şi celorlalţi că pot avea succes în cultura lor mică.
Mi se întâmplă ceva foarte plăcut: să merg în Sao Paolo şi să constat că lumea mă cunoaşte, că şi acolo sunt câteva mii de oameni care au albumele mele. Ceea ce e un semn bun, pentru că oamenii aceia ar putea să stea şi să se uite la MTV. E un semn bun că şi în afară de MTV există muzică. Ceea ce fac eu nu e nici pop, nici MTV music; e o muzică timidă, foarte îndepărtată de curentul principal. E nevoie de timp ca să se împrăştie, e un ritm normal. Din fericire, sunt destul de bătrân ca să îl accept; dacă aş fi fost tânăr, asta m-ar fi scos din minţi.
De fapt, fenomenul MTV nu este chiar aşa de rău. Să luăm un alt exemplu: McDonald's. Aveţi unul şi în Iaşi şi dacă eşti grăbit, poţi mânca acolo. Dar dacă vrei să mănânci cu adevărat, mănânci mâncare românească. Aşa se întâmplă şi cu MTV-ul. Sigur că e foarte uşor să apeşi pe un buton şi să asculţi ceva, dar dacă vrei să te simţi cu adevărat bine, vei dori să asculţi muzica ta, care te reprezintă. Cred că peste tot în lume se întâmplă acelaşi lucru. Am fost în locuri foarte ciudate şi îndepărtate: Georgia, Corsica, Mexic şi am văzut că peste tot în lume descoperi acelaşi pattern, acelaşi model. Chiar şi cu americanii se întâmplă la fel. Cred că astăzi suntem mult mai deschişi decât eram în trecut.

G.C.: Istoricii afirmă că Balcanii au fost în ultimele secole "butoiul cu pulbere" al Europei. Credeţi că insecuritatea şi conflictul sunt o fatalitate pentru această zonă?

G.B.: Următorul meu album, care este de fapt o altă versiune a unui album pe care l-am făcut la Salonic acum câţiva ani, este într-un fel un comentariu la această problemă. Acolo, într-o predică, am auzit că Balcanii reprezintă butoiul cu pulbere al Europei, dar că Europa trebuie să înţeleagă interesul comun şi să înveţe să convieţuiască. Aşa că sper că astăzi lucrurile s-au schimbat.
De fapt, noi nu am fost de fiecare dată răspunzători pentru ceea ce s-a întâmplat. Întotdeauna au fost mari decizii. Aşa a fost şi cu intrarea noastră în al doilea război mondial, cum de mici învăţăm la istorie. Partidul Comunist a lansat în acea perioadă sloganul: "Mai bine mort decât rob", care sună foarte bine în limba mea. (Zâmbind, recită două versuri în sârbă) Sloganul acesta ne-a făcut să murim pentru steagul iugoslav. Acum câţiva ani însă, am aflat că Intelligence Service este autorul lui. (Râde) Aşa că, într-un fel, noi am luptat în război pentru că ei au făcut un slogan bun. Întotdeauna marile decizii ne-au influenţat. Eu sper că, în viitor, lucrurile importante vor fi hotărâte de noi înşine.

G.C.: Cum aţi defini "balcanismul"? Care credeţi că sunt trăsăturile lui specifice? Consideraţi că există o "ofertă" culturală specifică a balcanicilor?

G.B.: Eu întotdeauna fac o comparaţie: în timp ce Goethe scria Faust, noi aveam prima gramatică în chirilică. Prăpastia este evidentă şi cred că ea va exista întotdeauna între restul Europei şi noi. E diferenţa dintre Faust şi prima gramatică.

G.C.: Pentru că nici ei nu stau…

G.B.: Da, tot ce sper e că acum vom reuşi să accelerăm puţin lucrurile.
Cât priveşte specificul culturii balcanice, am observat o mare diferenţă între Est şi Vest. În Est, totul este anonim. Aici găseşti muzică, biserici şi picturi frumoase, dar totul este anonim, face parte din tradiţie. Dar trebuie să fi existat un artist care le-a făcut. În Vest vei afla totdeauna numele autorului, chiar dacă e vorba de ceva banal. Da Vinci şi-a pus numele pe ceea ce a făcut. Trebuie să avem şi noi Da Vinci-ul nostru. Am colaborat cu artişti din Vest, foarte talentaţi, ca şi cei din Est. Numai că aceştia din urmă vor rămâne şi vor muri anonimi. Eu lucrez aici pentru ca oamenii să-şi pună numele pe operă.
În viitor va fi mult mai greu pentru cei ca mine să fure, pentru că furând din tradiţie nu te simţi vinovat. Dar dacă furi de la un autor, lucrurile se schimbă. Sunt, probabil, ultimul care fură fără să fie pedepsit.

G.C.: Producţiile simbolice ale balcanicilor au deseori un aspect fragmentar, eclectic şi pluralist, care s-ar încadra foarte bine în atitudinea postmodernă. Consideraţi că balcanicii sunt postmoderni avant la lettre?

G.B.: Da. După definiţie, da. Din punct de vedere geografic, Balcanii sunt singurul loc postmodern. Cred că, fără s-o ştie, balcanicii sunt nativ postmoderni, pentru că nu aveau cum să fie altfel. Fiindcă au fost cinci sute de ani sub turci, nu puteau să scape de acest destin eclectic postmodern.
De exemplu, eu am vrut să văd cum a evoluat muzica de fanfară, de sorginte militară. Am constatat că, deşi vin din aceeaşi tradiţie şi au acelaşi tip de instrumente militare de modă veche, balcanicii uzează diferit de ele. Dacă aş compara, în fanfara sârbească ştii întotdeauna cine conduce şi cine acompaniază; în cea bulgărească, e greu de prins până şi linia melodică, pentru că totul e unduire; în schimb, în cea românească începe să-ţi pară rău pentru instrumente, pentru că ei cântă în acelaşi fel în care ar cânta la vioară sau la ţambal. Cântă o partitură ce nu se potriveşte acelui instrument. Dar ăsta este şi motivul pentru care îmi place atât de mult.

G.C.: În viziunea Dv., ce reprezintă ţiganii pentru Europa? Sunt ei cumva minoritatea comună a ţărilor balcanice, sistemul circulator care face mai uşoară sinteza diferitelor culturi naţionale din această regiune?

G.B.: Cred că, prin natura împrejurărilor, ţiganii au trebuit să înveţe cum să supravieţuiască. Când lucrurile mergeau rău, ei erau primii ameninţaţi. De aceea au căpătat această atitudine de supravieţuitori. Vei găsi astfel diferite tipuri de muzică ţigănească: ţiganii din Serbia au o tuşă sârbească, cei din România - românească şi aşa mai departe. Totuşi, totdeauna ei vor rămâne ţigani.
Fiecăruia dintre noi i-ar plăcea să fie măcar o dată în viaţă ţigan. Acest fel de uşurătate se datorează faptului că ei trăiesc vieţi într-adevăr dure şi au trebuit să înveţe să nu ţină cont de greutăţi. Au acest fel de abordare: acceptă că viaţa e scurtă, că există gravitaţie, că putem cădea, dar nu ne pasă; ei ştiu că tot ce poate să cadă poate să şi zboare.
Ţiganii sunt ca un fel de esperanto - peste tot. De asta avem ţigani spanioli, români, sârbi. Ei sunt într-un fel o parte a sufletului nostru, pe care am pierdut-o. Ceva ce a dispărut în procesul de civilizare.

G.C.: Am văzut la TV unul dintre concertele Dv. şi am observat o mare pancartă pe care scria: "Drepturile popoarelor. Pace şi solidaritate". Acesta este un mesaj politic. Există întotdeauna un mesaj politic în ceea ce faceţi sau a fost o excepţie, demersul Dv. fiind în exclusivitate artistic?

G.B.: Nu poţi să alegi destinul muzicii tale; nu poţi să-i mai alegi destinul, odată ce ea a ieşit. Ederlezi, poate cel mai faimos cântec al meu, care în timpul ultimului război din Iugoslavia a devenit unul dintre cele mai populare cântece naţionaliste sârbe, a fost în primă fază un cântec albanez. Este oarecum o ironie că unul dintre cele mai naţionaliste cântece sârbeşti vine de la cel mai mare inamic al sârbilor: albanezii.
E greu să prezici soarta a ceea ce faci. Şi în timpul revoluţiei împotriva lui Miloşevici cântecele au avut un rol important. Aşa că, o dată ce muzica e făcută, e făcută pentru oricine. Bineînţeles că poate fi utilizată în politică, pentru că nu eşti niciodată întrebat dacă eşti de acord, poate fi cântată de oameni care o cântă bine sau de afoni, de beţivi, de oameni bine dispuşi sau de oameni trişti. Dar în asta constă frumuseţea muzicii.

G.C.: Specialiştii în ştiinţe politice, în special cei americani, vorbesc astăzi de o "moarte" a ideologiilor. Francis Fukuyama a vorbit chiar de un "sfârşit al istoriei". Pe de altă parte, mulţi dintre analiştii europeni afirmă că ideologiile au încă un cuvânt de spus. De aceea aş vrea să vă întreb: consideraţi că aţi fost influenţat semnificativ în trecut de ideologia comunistă?

G.B.: Eu am studiat filosofia şi sociologia. Şi pentru că urma să fiu profesor de marxism, a trebuit să fac parte din Partidul Comunist. Dar pot să spun că a fost distractiv. În cei patru ani de studii a fost amuzant să urmăresc "faimoasele" discursuri ale profesorilor, iar apoi să ascult ce spuneau aceştia prin spate.
Dacă înveţi lucrurile acestea, îţi dai seama totuşi că oamenii au nevoie de ideologii sau de religii. Desigur, nu putem şti ce se va întâmpla în viitor cu ele, pentru că totul începe să fie înlocuit de bani. Azi nimic nu mai e cum era mai demult când, dacă te comportai într-un anumit fel, urma să-ţi primeşti răsplata după moarte. Probabil că va fi din ce în ce mai rău în continuare. E greu să prezici cum vor evolua ideologiile sau religiile, dar este evident că omenirea are nevoie de ele.
Există astăzi o fărâmiţare a religiilor. Nimeni nu mai vrea să fie egal, ca în comunism; fiecare vrea să aibă personalitatea lui, să fie unic. De aceea şi numărul micilor grupări religioase este în creştere. Acum, după căderea comunismului, nu cred că ne mai putem implica atât de mult într-o ideologie.

G.C.: Dar astăzi sunteţi sedus de vreo ideologie politică, de o anumită doctrină?

G.B.: Nu, sincer nu. (Râde) Dar nu mai există nici o ideologie; eu nu mai văd nici o ideologie acum, după căderea comunismului.

Alte articole de acelaşi autor

Transmiteţi autorului părerea Dv. despre acest articol!