Jocul de rol

Prezentare, teme, atmosferă

Şase persoane sunt aşezate în jurul unei mese şi caută, agitate, cel mai bun mijloc de a-l elibera pe un prieten de-al lor, care este prizonier într-un castel fără ieşire, undeva în nori. Unul dintre ei, căţărătorul, le spune celor adunaţi că aptitudinile sale nu vor servi la nimic. Altul, diplomat, propune să trateze cu stăpânii castelului. Un altul, stăpânul unui zmeu, propune să meargă la castelul din nori ca să-şi elibereze prietenul. De fapt, aceşti oameni nu vor cu adevărat să meargă în nori. Nu toţi participanţii la această discuţie îşi propun să iasă din încăpere, o dată găsit mijlocul de a-şi salva colegul.
Această adunare participă la un joc de rol, ceea ce înseamnă că acţionează într-o lume imaginară, ale cărei limite şi reguli sunt cunoscute de toţi jucătorii. Unul dintre ei deţine scenariul povestirii. El este maestrul jocului (MJ), având rolul de a înfaţişa situaţia jucătorilor, de a-i întreba ce vor să facă şi de a descoperi reuşita sau eşecul acţiunilor lor. MJ cunoaşte soluţia pe care participanţii o caută. Un MJ nu este inamicul jucătorilor. S-ar putea spune că maestrul este Dumnezeu sau soarta, el cunoaşte în cadrul jocului structura universului şi calea de a reuşi în această aventură. Reuşita jocului se bazează pe folosirea judicioasă a competenţelor fiecăruia.
Jocul de rol este un joc de societate ce se întemeiază pe discuţii, imaginaţie şi în mare parte pe întâmplare. Astfel, reuşita unei acţiuni poate avea drept condiţie obţinerea unui anume scor după aruncarea unor zaruri de către personaje (PJ) sau maestru.
Temele proprii jocului de rol provin, cel mai adesea, din literatura fantastică, din cea a miraculosului sau din science-fiction. Primul joc de rol, "Donjoane şi zmee", creat de americanul Gary Gigax în 1974, s-a inspirat din universul lui J.R.R. Tolkien. Dar sunt şi jocuri care-şi au originea în universul lui Lovecraft ("Chemarea lui Cthulhu"), al lui Anne Rice (vampiri) sau al lui Gibson, autorul curentului SF "cyberpunk".
În timpul unui joc de rol putem discuta cu un spiriduş, cu un robot sau cu un dragon. Situaţiile pot varia la infinit.

Ce fel de activitate este jocul de rol ?

Jocul de rol se înrudeşte cu teatrul. O partidă reuşită este una în care fiecare persoană îşi joacă rolul cu succes, adică se transpune în personajul său şi depăşeşte stadiul de aplicare mecanică a competenţelor acestuia. Astfel, nu este vorba de a ne căţăra pe un perete, dacă aşa au hotărât zarurile pentru personajul nostru, ci de arăta că suntem implicaţi în decizie, că nu este "el", personajul nostru, cel care acţionează, ci într-adevăr noi. A juca un rol este, deci, partea artistică a acestui joc, ceea ce face ca simularea să se apropie de realitate.
Jocul de rol are pretenţia de a fi mai mult decât un joc de societate, ca "Monopoly"; el cere o implicare personală şi se vrea a fi o activitate dintr-un "timp liber activ" ("loisir actif"), diferit de simpla consumare de imagini, precum privitul la televizor. Este adevărat că acest tip de activitate revine la crearea în comun a unei istorii şi a unor imagini, toate acestea nefiind impuse unui spectator pasiv, ce observă din exterior derularea acţiunii.
În plus, jocul de rol îşi revendică înrudirea cu literatura deoarece universurile pe care le propune jucătorilor provin în mare parte din operele literare.
Argumentul decisiv al jucătorilor ("rôlistes") este acela că jocul de rol este un exerciţiu fantastic de imaginaţie, mai mult, acest exerciţiu este realizat în comun. În consecinţă, jocul de rol nu ar fi "timpul liber activ" prin excelenţă, adică un bun mijloc de socializare? Într-adevăr, jocul de rol ar putea fi considerat drept răspunsul la neliniştile părinţilor care-şi văd copiii stând degeaba ore în şir în faţa televizorului.

Jocul de rol te poate face să înnebuneşti?

Răspunsul este nu, căci tocmai cei care îşi fac griji pentru copiii lor sunt neîncrezători, bănuitori faţă de acest joc care nu se bucură de o prea bună aură mediatică. În urma sinuciderii unui jucător în Franţa, au fost descoperite mai multe cazuri similare şi s-a putut auzi la televizor următoarea teză: "Jocul de rol te poate face să înnebuneşti".
Bineînţeles, s-a dovedit că persoanele respective utilizau în exces jocul de rol pentru a disimula probleme anterioare şi că jocul de rol nu era decât un declanşator şi nu cauza răului. Nu deveneau nebuni şi nu se sinucideau pentru că practicau jocul în fiecare noapte din săptămână. Jocul era poate tocmai reversul, adică o manieră de a regăsi o coerenţă, un mijloc de combatere a propriilor monştri şi care va fi fost sortit eşecului deoarece se derula într-un loc fantastic. (Această polemică aminteşte puţin de momentul în care Goethe a publicat Suferinţele tânărului Werther şi a fost acuzat de crimă, întrucât numeroşi tineri s-au sinucis după ce au citit cartea.)
Dacă jocul de rol nu te face să înnebuneşti şi dacă se întemeiază pe cuvânt, imaginaţie şi facultatea de decizie, putem să-l vedem ca pe alternativa ideală pentru pasivitatea proprie unei societăţi a imaginii. Deoarece reprezentarea şi imaginea sunt create în comun, jocul de rol ar avea o valoare socializatoare profundă şi ar insufla tinerilor sentimentul de realitate, de care ar avea nevoie.
Trebuie să reamintim că jocul de rol este o activitate ce are ca esenţă crearea unui alt loc cât mai îndepărtat de realitatea trăită. Toate competenţele pe care şi le atribuie PJ (pe care nu le poseda în viaţa reală) servesc rezolvării problemelor imaginare din aceste lumi imaginare.
Se cunoaşte valoarea formatoare a jocului în cazul copiilor şi importanţa sa pentru confortul general. Dar cât se datorează jocului de rol? Putem spune că acesta ajută la formarea personalităţii sau că are o influenţă benefică asupra altor domenii din viaţa jucătorului?
Pentru a da un răspuns sumar trebuie cercetată imaginaţia jucătorului. Această voinţă de a reuşi într-o acţiune colectivă, "de a da viaţă unui personaj" poate apărea ca fiind suspectă, căci ea nu se derulează decât în imaginar, adică personajele dau viaţă împreună, în jocul de rol, unui univers comun ce nu seamănă cu cel trăit (suportat) în fiecare zi. Unii, bineînţeles, vor efectua această activitate ca pe o fantezie pasageră, o distracţie ocazională, dar în ceea ce priveste jucătorul pasionat, avid de situaţii "excepţionale", care-şi petrece timpul participând la jocuri de rol, putem fi siguri că nu trăieşte în viaţa sa reală situaţii excepţionale.
Existenţa jocului de rol ne invită să ne întrebăm care este sensul imaginaţiei. Dacă aceasta este gratuită şi nu se poate exersa în lumea reală pentru a o transforma, putem spune că este bună? Nu este ea, oare, o formă de compensare?
Nici o "teză" nu poate fi avansată în ceea ce priveşte jocul de rol. Nu putem lăuda acest joc în mod absolut, dar nici nu-l putem judeca drept diabolic. Derularea şi sensul său depind de indivizii care-l practică. Poate fi în acelaşi timp o evadare nevrotică dintr-o lume insuportabilă, pentru unii, şi dezvoltarea sănătoasă a imaginaţiei, pentru alţii.

Traducere de Manuela Tipuriţă

Alte articole de acelaşi autor

Transmiteţi autorului părerea Dv. despre acest articol!