Contrast - Nr.7 / 2001 -
Mozaic -
Mozaic
Mozaic patologic
Minusculul ocult și dipl.ec.-ul
său
De curând s-a iscat un scandal pe marginea apariției
unei cărțulii, Naționalistul, a celui mai
necopt parlamentar român, Vlad Hogea. Cu siguranță,
această culegere de articole, interviuri, texte de legi
la care autorul a lucrat sau a ridicat mâna și articole
ale prietenilor nu ar fi fost luată în seamă dacă nu
ar fi apărut sub egida Academiei Române. Am zăbovit puțin
asupra acestei apariții, pentru a mă lămuri asupra conținutului
unei astfel de oferte culturale a prestigioasei instituții.
În scopul de a vă putea aloca timpul lecturării cărților
ce merită într-adevăr atenție, m-am gândit să vă
prezint in nuce produsul unei minți ce se simte
în largul ei într-un astfel de fruct.
Pentru a ne convinge de erudiția sa, autorul plasează
sub titlu un citat din Nietzsche. Gestul este total
neinspirat, dacă ținem seama de faptul că filosoful
german este cel care a anunțat moartea lui Dumnezeu,
instanță în care naționalistul în discuție crede (așa
spune el). De asemenea, nu știu cum și-ar putea asuma
acest personaj expresia: "vreau să-mi răscumpăr
față de copiii mei păcatul că sunt fiul părinților
mei", din moment ce, alături de Dumnezeu, naționalistul
recunoaște drept sfinte familia, tradiția și națiunea.
Înainte de a face alte observații, trebuie să vedem ce
înțelesuri are pentru autor termenul de pe copertă.
Iată ce spune el: "Sunt omul din umbră, fără
chip și fără identitate, mereu la pândă și mereu
treaz, oricând gata să-și facă datoria. Oligarhia m-a
dat în urmărire generală. Însă, din păcate pentru
masoni și sioniști, eu sunt pretutindeni și nicăieri,
imposibil de găsit și anihilat. Nu am vârstă și nu
am prejudecăți; îmi este indiferent cu ce haine mă
îmbrac și în ce medii sociale sălășluiesc. Retras
în intimitatea idealurilor mele, lupt cu orice mijloace
pentru împlinirea lor. Port peste tot unde merg o mască
a indiferenței și cinismului, adevărată pavăză
împotriva căderii în banalitate și mediocritate"
(p. 11). Urmează apoi o variantă catafatică a
autodefinirii naționalistul este: istoricul,
profesorul, avocatul, medicul, inginerul, studentul și
elevul care, cu toții, fac ceva bun pentru țară și
împotriva tuturor. Acestea sunt ipostazele naționalistului.
Cu toate că îi este indiferent mediul în care sălășluiește,
constatăm că naționalistul autor este destul de
selectiv în construirea metaforelor. Putea să fie omul
subteranei care ne dă lumina sau gunoierul care
salubrizează națiunea. Despre parlamentar, nici o vorbă.
Ne aflăm în fața unui efort de a defini un nimic de
care "Marea Ocultă Transnațională" ar trebui
să se teamă. Ea trebuie să țină seama de cel fără
chip, vârstă, identitate și nume, omniprezent și
omniabsent. Pentru că el este naționalistul, "omul
lui Vadim", "cel care, acum și în eternitate,
rezistă!" Acum pot să-mi dau seama pe cine a votat
22 % din electorat. Pe cel ce nu-i și n-ar mai fi. El
este minusculul ocult, retras în intimitatea
idealurilor, înțelese ca "gânduri pe care le păstrăm
în mintea noastră, la loc de cinste, și pe care nu le
scoatem niciodată la iveală" (p. 10). În fața
unui asemenea acces de sinceritate, spunem și noi ca
englezii: dacă ceea ce se spune este atât de
îngrozitor, vă închipuiți cum este ceea ce nu se
spune.
Ceea ce-l legitimează pe naționalist este lupta cu Oculta.
și domnul Vlăduț este angrenat în acest conflict. El
chiar propune o schemă pe care are grijă să o prezinte
ca o replică la paradigma lui Huntington: conflictul nu
este între civilizații, ci în interiorul fiecărei națiuni,
actorii lui fiind: "o rasă mentală (cea iudaică),
contra tuturor celorlalte rase și națiuni" (p.
57). Pentru a păstra rigurozitatea expozeului, micul
ocult definește mai departe rasa mentală ca fiind
"cea cu sângele subțiat de-a lungul
istoriei". Suficient de clar.
Încă de pe copertă, tânărul vadimoid nu-și poate
ascunde nevoia de legitimitate. El apare, în fotografia
de pe prima copertă, în spatele lui Vadim. În
celelalte, de pe coperta patru, apare alături de Ilie
Ilașcu, Anghel Stanciu și, nu în ultimul rând, alături
de prietena sa. Spun că nu în ultimul rând pentru că
cea care îi stă lui Vlăduț alături, în loc de soție,
este autoarea textului "În loc de prefață",
din care putem reține următoarea observație de mare
finețe: "Vlad Hogea este un bărbat cu calitățile
și defectele lui" (p. 5). Portretizarea continuă
cu o coerență de invidiat. Redau doar schema acesteia,
pentru a nu vă obosi: e un om dificil, cu trăiri mai
intense decât ale unui individ obișnuit, e
"traversat de un soi de fanatism", nu
este extremist, dement sau exaltat cu fantezii
totalitare, ci "un om ca toți oamenii", care
"are momentele sale de superbă tandrețe și căldură
sufletească". Adică, să înțelegem că, oricât
ar fi de "traversat", e normal la vârsta lui.
Asta, conchide impecabil dipl. ec. Oana Turcu,
este "cea mai bună reconfirmare a ideii că naționalismul
înseamnă iubire". Pe scurt, Vlăduț,
"OMUL" ei, este complex (și el, ca orice
ocult). Nu putem decât să o credem pe cuvânt.
Pe aceeași linie continuă prezentarea OMUL-ui realizată
de el însuși în "Cuvânt înainte", de parcă
cele două texte ar fi scrise de aceeași ocultă. Ceea
ce îl deranjează pe naționalistul nostru (de fapt, al
lor) este faptul că despre el se uită multe lucruri,
chiar înainte de a fi știute. Ni se prezintă o listă
a acestora. "Se uită", zice, faptul că a fost
șef de promoție în liceu, că a intrat al cincilea la
facultate, că a terminat al doilea, că-i avocat, că-i
peremist de marcă, c-a făcut talk-show-uri și, mai
ales, zice, "se uită că am alături o femeie
minunată, care în multe domenii (o, Doamne, cât de
greu e pentru un bărbat să recunoască asta) îmi este
superioară" (p. 8). și, am continua noi în aceeași
logică, se uită cum ninge decembre. Argumentele
minusculului ocult blochează intențiile polemice ale
oricărui reprezentant al Ocultei cea mare, rea
și transnațională. Observăm că între el și
superioara lui are loc un schimb de amabilități ca în
filmele indiene, oricât de greu îi este, fapt ce ne
dovedește încă o dată, cum spunea amintita dipl.
ec., că naționalismul înseamnă iubire, oricât
de greu ne-ar fi. În rest, cărticica mai cuprinde dări
cu părerea despre diverse lucruri, de la telenovele la
poeziile lui Liviu Antonesei și la Moș Crăciun, toate
asortate cu osanale la adresa CVT-ului. Ca și superiorul
său, domnul Vlăduț se pricepe la toate. Mai mult, are
datoria să se priceapă la toate, "pășind pe
drumul drept al lui CVT și PRM". și e atât de
tânăr! și inepuizabil. Dacă el s-ar retrage sau ar
dispărea, ne asigură ea, dipl. ec.-ul său,
locul lui va fi luat de altcineva. De acord, spun, numai
să fie dintr-un partid democratic. (Sorin
Bocancea)
Alte articole de
același autor
Transmiteți autorilor părerea Dv. despre aceste
articole!
|
