Poporul în vacanţă (I)

Pe ecranele teledemocraţiei, se petrece, de zile bune, un lejer intermezzo văratec. Pare că nimic nu mai e important, că totul a căzut cumva în desuetudine, şi că ceea ce contează acum e doar să îmbraci regulamentar uniforma pentru caniculă. Directorii de programe au dat startul, iar poporul a intrat în vacanţă, mai cu seamă la ProTV: ştirile sunt scurte, cât mai scurte, deşi primează încă gustul pentru sex, crimă şi violenţă, cât să-ţi dea chef pentru berea de seară, filmele sunt mai proaste ca niciodată, politicul nu mai e la el acasă de când parlamentarii nu mai sunt în prim-plan, iar ratingul, suveranul rating, creşte abulic de fiecare dată când în faţa televizorului se plantează vegetaţia umană mâncătoare de biscuiţi "Garcea", pentru a-şi urmări personajul favorit şi în acelaşi timp simbolul ondulaţiunii de la prostie la ridicol pe care o resimte din plin societatea românească. Într-adevăr, la semnul dat de televiziuni, poporul mediatic devine conştient că are subconştient şi, mai mult decât atât, ajunge la a fi mai liber şi în cugetări ori acţiuni, modificând pe deplin Zeitgeist-ul.
Ca tot românul verde cu mintea la purtător – cât să-mi pot accesa în linişte subconştientul redescoperit, pe canapeaua de-acasă – aşteptam ca democraţia să intre în vacanţă, şi totuşi mă simt acum bombardat informaţional, direct în cristalinul ochilor şi în finul timpan, de imaginile televizate şi sloganurile care le însoţesc, şi graţie cărora, tot văzându-le şi auzindu-le, am senzaţia de saturaţie. Subconştientul meu îmi spune că schimbarea grilelor de programe ale televiziunilor are darul de a induce o modificare radicală în viaţa poporului mediatic, producătorii acestora reuşind adeseori să îi impună un alt ritm de viaţă, după cum fixează telenovela de după-amiază ("jo te necessito", şopteşte în barbă blânda gospodină, fără să ştie că al său comportament poate fi analizat pe modelul rational choice) şi ştirile serii, cu o oră mai devreme sau mai târziu faţă de orarul anterior. În ce priveşte emisiunile informative, eu însumi mă resimt: e ca şi cum aş fi forţat, dintr-o dată, să plec nu în Canada, ci chiar din Iaşi la Bucureşti, să renunţ la slujbă, la vechii prieteni, la habitudinile cu miros de Copou, la o parte din viaţă. O mică parte din viaţă e şi grila de programe de peste iarnă, cu care abia mă obişnuisem, de anul trecut şi până acum: mă trezeam dimineaţa ascultând inepţiile protevistului de Iaşi, care parcă nu-şi mai termina "cafeluţa", îmi fixam ceasul şi întâlnirile de seară după Andreea Esca, nu puteam citi neam de nu înghiţeam vreun talk-show.
Cu alte cuvinte, eu şi televizorul meu aveam habitudinile noastre, timpul nostru cotidian şi intim se construia în funcţie de programele posturilor pe care le urmăream, el trăia prin lumina ecranului îndreptată spre ochii mei, iar eu privind spre sticlă, şi uneori lăsându-l programat să mai vieţuiască o jumătate de oră în plus, chiar de între timp mă apucam de altceva.
Dar toate acestea s-au dus pentru că, la început de iulie, eu şi televizorul meu a trebuit să o luăm de la capăt, a trebuit să ne împrietenim cu noile programe. Va trebui de acum să ascultăm şi să vedem tot felul de emisiuni de prost-gust (prilej de analiză pentru rubrici viitoare), transmise de pe litoral şi-ngrămădite sub un set întreg de sloganuri idioate, gen "iar am dat-o-n vară" sau "vara ispitelor". Mă resimt cu adevărat, teledemocraţia de vară nu mă mulţumeşte, căci de zile bune ecranul meu de-acasă nu-mi mai spune altceva, nu mă mai pot aduna cu el în sufragerie, tot aşa cum alţii se adună, mioritic, la o tablă, la o tacla, la un pahar. Ceva, între noi, nu mai merge, ne-am săturat de-atâta vară, vrem iarna noastră înapoi. Chiar de vacanţa mare abia începe…

Alte articole de acelaşi autor

Transmiteţi autorului părerea Dv. despre acest articol!