Poporul mediatic

Aproape zi de zi, tot zappând în căutarea mirajelor imaginii de pe sticlă, am avut ocazia să mă conving, a nu ştiu câta oară, că democraţia se vinde la mica publicitate, că ne intră în casă prin intermediul antenei televizorului, că media vizuală funcţionează ca educator civic, creând teledemocraţia. M-am întâlnit cu toate formele sale în spaţiul virtual al talk-show-urilor, în ştirile transmise de crainici care la noi au rolul de formatori de opinie şi, nu în ultimul rând, în tot felul de rezumate sportive. Democraţia se află peste tot, mi-am zis, în sensul că fiecare are de exprimat o părere şi o şi poate face, numai să aibă ghinionul de a se nimeri în faţa unui reporter de televiziune, într-un studio, dar mai ales în faţa camerei de luat vederi. Să trecem însă la subiecte, cât pentru o întreagă televiziune.
Dacă priveşti la Antena 1 a umaniştilor de centru, poţi găsi un veritabil bazar democratic. Aici, ştirile au întâietate, iar la un nivel editorial mult mai profund, ele sunt musai o modalitate de susţinere a guvernului. Radu Coşarcă, o adevărată vedetă mediatică prin mustaţa sa, îţi spune pe un ton atât de sumbru ce trăsnăi au mai făcut miniştrii lui Năstase, de parcă ar vrea să-i muştruluiască chiar pe aceştia, în direct. Nu prea reuşeşte. Mai spre seară, de când Marius Tucă Show reia, în rezumat, cele mai tari emisiuni pe care mediatorul şi-nchipuie că le-a făcut vreodată, dai nas în nas cu democraţia intelighenţiei. Cu mici excepţii, este cel mai frumos model de manipulare din câte am reuşit să văd până acum. Îmi închipui ce se-ntâmplă backstage: Marius Tucă, având un foarfece foarte mare în mână, ciopârţeşte ce nu i-a convenit din benzile emisiunilor de altădată. Astfel "coafate", casetele sunt date pe post, cât să vezi cum C.T. Popescu îl bagă în colţul ringului pe Liiceanu sau cât de ştiinţifice sunt argumentele moderatorului în discuţia referitoare la manualul alternativ de istorie, când lui Sorin Mitu mai că-i vine să plângă. De fapt, îşi spune contribuabilul care stă în fotoliul lui de-acasă, cine l-a pus să se joace cu istoria noastră, dom'le ?!
Totuşi, această întreagă serie a "emisiunilor care au făcut istorie" e compensată de democraţia intelectualilor, pe care o regăseşti în emisiunile de sâmbătă ale lui Stelian Tănase. Şi aici, cu mici excepţii. De exemplu, emisiunea din 16 iunie, având ca temă "Capitalismul", iar ca invitaţi pe Vladimir Tismăneanu, Emil Hurezeanu şi Friederich Lang. Argumente raţionale, fineţe în analiză, păcat că se termină în versuri slăbuţe. Sau că, uneori, un invitat se chinuie pe întreaga durată a emisiei să impună distincţia dintre "capitalismul de bună calitate" şi cel "de proastă calitate", cum a făcut domnul Lang. Finalul discuţiei a fost, totuşi, optimist, în stilul lui Tismăneanu: "Capitalismul are o singură şansă în România, iar România nu are decât o singură şansă: capitalismul". Parol d'honeur !
Dacă, şi mai spre seară, insişti cu telecomanda în mână pe acelaşi post, rişti să intri în mirifica lume - democraţia nesatisfăcuţilor - a lui Mircea Badea şi Oreste, aceşti doi gângavi şi infantili indivizi rătăciţi prin lumea mediatică, a căror invitaţi sunt pe măsura moderatorilor: un Tatulici care şi el se cam bâlbâia, mai demult, pe la ProTV, tot soiul de culturişti care-ţi explică "ce naşpa" e să practici sportul ăsta în România, cum nu prea găseşti contracte şi "suplimente" (deşi mie-mi părea că băieţii pe care i-am văzut nu aveau nevoie decât de ceva suplimente neuronale) sau manechine nemulţumite nici de lectura lui Nietzsche şi nici de ultima promoţie vestimentară a Doinei Levintza. Orişicât, cum spunea o dată un mare om de presă, ratingul e suveran, câtă vreme boboru' adoarme la televizor, luându-i ca modele ale visurilor sale pe cei doi chinuiţi de la pupitrul emisiunii.
Duminica pe la prânz, moare lumea de nu se uită la plângăreţul şi unicul poet, titan, om de cultură şi televiziune, senatorul Adrian Păunescu, cel care guvernează democraţia stadioanelor, cu multe reminiscenţe cenacliere. Bardu-i bard, orice-am zice, el nu se dezice: duminică, 17 iunie, se combate cu spume la gură pe marginea culturii române, pe care Păunescu vrea s-o păstorească în familie. Fenomenul de coprezenţă la cea mai slabă emisiune televizivă din România e posibil datorită invitaţilor: Eugen Simion, preşedintele Academiei Române (deşi pe sticlă asta nu prea se vede), scriitorii Nicolae Breban şi Fănuş Neagu, un poet american prezentat ca fiind "mare", şi el speriat de moderator şi, în fine, minorităţile, că bardu-i politically correct: un medic de origine maghiară, care vorbeşte despre literatură şi despre medicamente pentru ciroză. Avem de toate, dacă includem şi chitara chinuită de Andrei Păunescu, într-un mereu relevat complex faţă de tatăl său. Din nefericire pentru poetul-senator, cu excepţia invitaţilor, emisiunea e mereu aceeaşi, şi cred că putea foarte bine să fie transmisă şi înainte de 1989.
Iată câteva tipuri de democraţie care, adunate, ne arată harta televizată poporului mediatic, teledemocraţia. Pentru a o accesa, n-avem nevoie decât de o telecomandă cu baterii bune şi, bineînţeles, de scena pe care se produc actorii. Spre deosebire de democraţia politică şi reprezentativă a timpurilor noastre, aici putem vota în direct, numai privind. (Va urma)

Alte articole de acelaşi autor

Transmiteţi autorului părerea Dv. despre acest articol!