Şcoala - element formator al conştiinţei civice

Civismul, în multitudinea de faţete pe care le relevă, presupune în primul rând implicarea şi cointeresarea fiecărui individ în buna desfăşurare a treburilor cetăţii. Societatea civilă, ca element indispensabil într-un stat de drept, este cu atât mai funcţională şi îşi desăvârşeşte rolul, cu cât antrenează mai mult tinerii în acţiunile ei. În toate timpurile tânăra generaţie a constituit elanul novator şi progresist al oricărei societăţi, purtând, cu speranţă, eticheta "schimbului de mâine".
În România succesiunea generaţiilor, în special în mediul politic, face ca acest "schimb" să fie rezervat numai în beneficiul unei minorităţi. Desigur, este de dorit ca în ţara noastră să se formeze o elită de oameni educaţi, profesionişti din punct de vedere politic, germenii acestui proces apărând deja. Din păcate, deceniul scurs de la căderea regimului comunist a fost plin de dezamăgiri economice, sociale şi politice, apărând o fractură între clasa politică şi marea majoritate a cetăţenilor. Este deosebit de edificator faptul că într-un recent sondaj de opinie Parlamentul şi Justiţia au atins cotele cele mai mari ale neîncrederii populaţiei. În varii medii se oferă soluţii, mergându-se până la exprimări sentenţioase, de genul: "Depăşirea crizei morale porneşte de la schimbarea mentalităţilor, iar aceasta se poate realiza numai prin dispariţia fizică a unui segment de populaţie" (vârsta de 45 de ani fiind avansată drept criteriu al trierii). Fără a fi cinici, însă realişti, am putea aprecia că soluţia avansată nu este departe de adevăr, numai că ea trebuie dublată de calitatea celor care vor prelua ştafeta. Aici intervine rolul esenţial al şcolii în modelarea spiritului şi dezvoltarea conştiinţei civice a adolescenţilor.
Aceste necesităţi devin imperioase ca urmare a conduitei generaţiei tinere în spaţiul social-politic. Ce s-a constatat ? O mare lehamite faţă de problemele ţării, un refuz al implicării civice în găsirea de soluţii şi aplicarea lor, absenteismul îngrijorător la votul pentru alegerea organelor statului (justificat, de acum, prin celebra frază a resemnării: "nu mă interesează, oricum nu pot schimba nimic"), o ignoranţă totală în privinţa drepturilor şi obligaţiilor cetăţeneşti.
Profesând în mediul universitar am constatat cu stupefacţie la studenţi lipsa unor elementare noţiuni despre modul de organizare şi funcţionare a autorităţilor statului. Adevărate "perle" sunt comise la seminarii, acolo unde este interesant să afli că "autoritatea legislativă este reprezentată de Parlament şi Camera Deputaţilor", "primarul este subordonat ierarhic prefectului", "procuratura judecă" iar "Parlamentul adoptă legi organice şi anorganice". Pe de altă parte, aceeaşi carenţă de cultură civică constituie sursa afirmaţiilor "Preşedintele României să ne dea…", "Preşedintele să adopte legea X", sau culpabilizării instituţiei prezidenţiale pentru toate eşecurile guvernărilor anterioare, ca o consecinţă a necesităţii identificării unui vinovat concret (vezi E. Constantinescu), fără a se cunoaşte atribuţiile Preşedintelui României, a imposibilităţii legale a acestuia de a se implica mai mult în activitatea executivului sau a coaliţiei de guvernământ.
Votarea masivă a lui C.V. Tudor de către tineri a constituit o probă de imaturitate politică, de teribilism şi inconştienţă extremă. Afirmaţia unui june, proaspăt titular al dreptului de vot, este sugestivă pentru seriozitatea acestuia şi gravitatea consecinţelor: "L-am votat că e diliu !" Un electorat tânăr, educat civic, cu o capacitate reală de discernământ, nu poate fi folosit ca masă de manevră de politicieni demagogi, extremişti şi farisei. De altfel, un asemenea electorat va reduce riscul alegerii în Parlament sau în organele administraţiei publice locale a respectivilor politicieni. Dar cum vom putea avea acest electorat ? Poate că titlul articolului sugerează răspunsul.
După schimbarea regimului politic în România, de cele mai multe ori, ca principal etalon de comparaţie şi exemplu de urmat au fost şi sunt Statele Unite, ţară considerată ca având democraţia cea mai autentică. Acolo s-a ajuns la "sacralizarea" Constituţiei - act juridic fundamental cu o vârstă de 214 ani, care cuprinde numai 7 articole şi 26 de amendamente (comparativ, Constituţia noastră are 152 de articole) - prin conştientizarea de către cetăţenii americani a valorii principiilor inserate în respectivul act şi prin reala funcţionare a instituţiilor statului. Convingerea americanului obişnuit că persoana sa reprezintă un element important în angrenajul socio-politic a fost determinată în primul rând de educaţia primită în familie şi în şcoală.
În România atomizarea intereselor individuale, dublată de pasiuni şi ţeluri meschine, face ca dispoziţiile articolelor 73 aliniatul 1 şi 146 aliniatele 1 şi 2 din Constituţie să nu poată avea acoperire practică prea curând. Potrivit acestor articole, iniţiativa legislativă şi cea a revizuirii Constituţiei pot aparţine şi unui număr de 250000, respectiv 500000 de cetăţeni cu drept de vot, care să provină dintr-un număr de judeţe. Prin intermediul acestei proceduri legale, un electorat bine informat, având interese şi aspiraţii comune, urmărind binele colectiv, poate iniţia un proiect de lege dorit sau de revizuire a actului fundamental al ţării.
Din păcate, cetăţenii români nu sunt conştienţi de rolul pe care fiecare dintre ei îl are în societate. Este adevărat, scuza lipsei responsabilităţii, a neimplicării (je m'en fiche!, în varianta mioritică) poate fi acceptată ca un argument în plus al efectelor regimului comunist, însă, după 11 ani de la Revoluţie, această explicaţie trebuie să o considerăm căzută în desuetudine. De ce ? Pentru că avem o generaţie tânără, se spune, nepervertită. Este oare suficient ?
În calitate de jurist, aştept de la şcoală insuflarea la tineri a convingerii că problemele naţiunii îi privesc deopotrivă, că rezolvarea lor nu ar trebui să cadă exclusiv în sarcina unei elite conducătoare. În acest sens, cu titlu sugestiv, programa şcolară ar putea cuprinde, de pildă pentru clasele a VIII-a şi a XII-a, studiul Constituţiei, al organizării şi funcţionării instituţiilor statului, al semnificaţiei votului şi al consecinţelor lui, al drepturilor cetăţeneşti şi al mijloacelor legale de protejare a lor.
În măsura în care cele mai sus exemplificate nu vor mai face obiectul unei treceri în revistă, specifică ghidului turistic (aşa cum acestea apar în manualele alternative de istorie pentru clasa a XII-a), vom considera că un prim pas în direcţia mult aşteptată s-a făcut.
În contextul reformării învăţământului românesc şcoala trebuie să-şi releve misiunea de modelator al spiritului civic, rolul ei devenind capital. Depinde, însă, şi de reformarea mentalităţii pedagogilor!

Alte articole de acelaşi autor

Transmiteţi autorului părerea Dv. despre acest articol!