Search: God, 726.325 pages found

Se discută astăzi din ce în ce mai mult despre Internet ca despre un fenomen ce a depăşit graniţele tehnologiei şi a intrat în domeniul social-politic. Nu există analist al globalizării care să nu pomenească de lumea, încă nebuloasă pentru mulţi, ce se ascunde în spatele unor simboluri ca www., http:/ sau deja consacratul @, pe care unii îl alintă cu numele de "coadă de maimuţă".
Margaret Wertheim ("The Pearly Gates of Cyberspace", în Architecture of Fear, ed. Nan Elin, New York, Princeton Architectural Press, 1997) a propus şocanta analogie între ciberspaţiu şi concepţia creştină despre rai, ambele văzute ca locuri situate într-un plan ideal, unde spiritul se eliberează de limitele fizice. Comparaţia este neaşteptată poate, dar plină de substanţă. Pe Internet cei slabi se simt puternici, tinereţea veşnică şi eliberarea de păcate reale sau simple frustrări se obţine cu un clic de mouse. Sfânta Treime s-a convertit în incantaţia păgână de 0 şi 1. Dacă a fost o vreme în care catolicii acordau indulgenţe contra cost, a venit momentul în care ISP-urile (acronim pentru Internet Service Provider) oferă la preţuri modice intrarea pe o poartă la care nu mai stă nici un sfânt. Lumea în care se intră nu e guvernată însă de nici o morală, ci doar de o palidă încercare de introducere a unui cod de reguli simple, numit "netiquette".
Platon considera lumea sensibilă o copie palidă a Ideilor sau Formelor care ar constitui adevărata realitate. Urmând logica aceasta, oamenii au devenit creatori ai unei noi lumi, în care aproape fiecare obiect, eveniment, opinie sau persoană din lumea reală au propriile copii şi umbre în ciberspaţiu. Mitului peşterii i se poate adăuga o nouă verigă, iar lumile lui Popper au un frăţior năzdrăvan care creşte într-un an cât alţii în şapte.
Materială şi imaterială în acelaşi timp, prima lume paralelă creată de Om cucereşte continentele mai rapid decât creştinismul, mai paşnic decât socialismul şi mai perfid decât banul. Mai mult, religiile se folosesc de Internet pentru a găsi adepţi (bisericile au pagini web, mesajele cu citate din cărţile sfinte iau calea e-mail-ului), ideologii de toate felurile au găsit un teren mai propice decât antica agora sau mai noul Hyde Park, iar banii circulă, se transformă sau se multiplică printre biţi.
Proiecţia mentală, inexplicabil de materială, a lumii virtuale se reflectă în vocabularul utilizat, care abundă în expresii şi raportări spaţiale. Astfel, spunem că "intrăm" sau că "navigăm" pe Internet, putem merge "înainte" sau "înapoi", "site" înseamnă amplasament, loc, iar cei care ne atrag atenţia asupra securităţii reduse a navigării ne spun că lăsăm "urme" pe unde trecem. Senzaţia de mobilitate este covârşitoare pentru oricine meditează la propriile trăiri pe care le are în timp ce trece de la o pagină web la alta. Dezvoltată în principal prin contribuţii individuale şi nu ca un proiect coordonat de oameni de ştiinţă (cu excepţia primei faze), reţeaua de computere interconectate este descrisă în general printr-o terminologie simplă, familiară vorbitorilor de engleză (chat, mail, search engine, web page, site etc.), şi nu prin termeni inventaţi special în acest scop. Un exemplu elocvent sunt "viruşii" şi programele prin care se poate obţine accesul la informaţiile din computerele altora, numite "trojan horses" (cai troieni). Hackerii sunt înarmaţi nu numai cu o inteligenţă redutabilă, ci şi cu metafore pe măsură.
Ce a determinat totuşi extinderea atât de rapidă a modestei reţele ARPA (Advanced Research Projects Agency), iniţiată în 1969 de Pentagon? Cu siguranţă un rol important l-a avut viteza de transmitere a informaţiilor, inclusiv a mesajelor personale. Dar această explicaţie nu este suficientă. La fel de important a fost faptul că utilizatorilor li s-a oferit posibilitatea de a-şi construi noi identităţi, de a fi, măcar câteva ore pe zi, ceea ce şi-ar fi dorit să fie. Anthony Giddens ("Sociologie", Ed. All, 2000, p.429) aminteşte de o celebră caricatură despre Internet, în care un câine stă în faţa computerului. Textul care însoţeşte caricatura este: "Avantajul Internet-ului este acela că nimeni nu ştie că eşti câine". Interesant este şi jocul de cuvinte remarcat de Giddens: dacă citim invers "dog" (câine) obţinem "God" (Dumnezeu). De cele mai multe ori, aspiraţia demiurgică a internauţilor nu are însă o corespondenţă în viaţa reală a acestora. Un articol din The Guardian descrie vieţile celor care îşi petrec zilnic ore întregi în reţea, sub titlul "Dependenţii de Net duc existenţe reale triste". Problema substituirii realităţii mizere cu strălucirea şi fastul unei realităţi virtuale a fost intuită într-un mod excepţional de scriitorul SF Lino Aldani, în nuvela "Noapte bună, Sofia" din 1963. Dependenţa de "onirofilme", descrisă de Aldani, a îmbrăcat, pentru unii, forma dependenţei de Internet. S-a înfiinţat chiar şi un grup pentru ajutorarea acestor persoane, numit "Caught in the Net"("Prins în reţea"). Totuşi, nu trebuie să ne grăbim să tragem concluzii pesimiste în legătură cu noile mijloace de transmitere a informaţiilor. Este suficient să urmărim evoluţia mass-media pentru a sesiza că oamenii reacţionează în mod diferit la tendinţele de uniformizare şi manipulare.
Până în secolul al XX-lea, informaţiile s-au transmis aproape în exclusivitate prin viu grai şi prin intermediul cuvântului scris. Apariţia mijloacelor de comunicare în masă a produs o adevărată revoluţie în mentalul colectiv. Sociologii, psihologii şi politologii s-au năpustit să analizeze efectele produse de răspândirea pe scară largă a televiziunii, radioului şi presei scrise. Mulţi dintre aceştia au remarcat un ciudat şi neaşteptat fenomen de izolare şi alienare a individului. Explicaţia a fost totuşi logică: ce rost mai avea pentru cineva să comunice cu semenii săi, când nevoia lui de informare era satisfăcută aproape în întregime de mass-media? Dacă analizăm lucrurile din perspectiva actuală, vedem însă că fenomenul n-a avut nici pe departe amploarea dezastrului constatat sau doar prezis. Ceea ce a urmat după răspândirea Internetului demonstrează că în domeniul izolării individului e loc oricând pentru mai mult. Este adevărat, aparent totul se face în scopul şi în numele îmbunătăţirii comunicaţiilor dintre oameni. Paradoxal, informaţia devine însă inamicul numărul unu al comunicării. Dacă televiziunea coabitează rezonabil cu relaţiile interumane directe (ba chiar urmărirea şi comentarea emisiunilor în familie sau între prieteni a devenit o modalitate frecventă de petrecere a timpului liber), navigarea pe Internet pare o activitate consumată aproape în întregime în solitudine. M-a şocat într-o zi o scenă pe care am văzut-o într-un Internet Café: cinci tineri stăteau, aproape umăr la umăr, în faţa monitoarelor. Doi erau la un chat, discutând în limba engleză cu te miri cine, unul scria, în limba română, un mesaj pentru un forum, unul căuta pe un site cu anunţuri matrimoniale, iar ultimul n-am reuşit să-mi dau seama exact cu ce se ocupa. În esenţă, toţi încercau să comunice şi să-şi găsească prieteni. Ciudat este însă că nici prin gând nu le trecea să-şi arunce vreo privire unul altuia sau să înjghebeze vreo conversaţie. Fizic apropiaţi, ei se găseau în realitate la mii de kilometri unul de celălalt, ca şi cum ar fi reuşit o stranie teleportare. Primul căruia i-a expirat timpul s-a ridicat şi a plecat fără nici o vorbă; probabil că nici nu i-ar fi putut recunoaşte pe cei lângă care petrecuse cel puţin o oră.
Nu trebuie să vedem însă numai jumătatea goală a paharului. Milioane de oameni folosesc Internet-ul într-un mod raţional. Pentru aceştia, accesul la world wide web înseamnă accesul la o imensă bibliotecă. Nici cei mai pesimişti şi acerbi critici ai acestei lumi virtuale nu pot nega rolul său educativ. Înlocuirea interacţiunilor faţă-în-faţă cu cele exclusiv mediate prezintă totuşi un risc minor pe lângă avantajele de care pot beneficia cei care intuiesc posibilităţile, dar şi limitele acestui mod de comunicare.
Există însă şi un pericol mult mai real decât teama modificării relaţiilor inter-umane. Ca orice imperiu, Internet-ul îşi dezvoltă în sine însuşi germenii distrugerii. Libertatea aproape ideală şi abundenţa informaţiilor se pot transforma din avantaje indiscutabile în arme cu efect devastator. Cu cât trece timpul, devine tot mai greu să te orientezi în ciberspaţiu. Informaţiile neselectate şi neverificate pot îngreuna accesul la datele dorite. Un motor de căutare ca Google verifică astăzi peste un miliard trei sute de milioane de pagini web. Perfecţionarea instrumentelor de căutare şi învăţarea unor tehnici de selectare eficientă compensează deocamdată această dezvoltare haotică, dar riscul transformării reţelei în adevărate grajduri ale lui Augias nu este un simplu "drob de sare". O altă problemă cu care se confruntă toţi utilizatorii este lipsa unei protecţii reale a intimităţii şi a proprietăţii (mai ales a celei intelectuale). Totuşi, încercările de control şi reglementare a ciberspaţiului se lovesc de opoziţia hotărâtă a majorităţii surfer-ilor, care văd în aceasta, oarecum pe bună dreptate, o renunţare la însăşi esenţa lumii virtuale.
Chiar dacă este inventat de mintea umană, ciberspaţiul are complexitatea unei lumi reale şi permite abordări diverse. Fiecare tentativă de răspuns se transformă într-o nouă întrebare. De aceea, orice disertaţie despre Internet se termină, aproape inevitabil, nu în coadă de peşte, ci în … @.

Alte articole de acelaşi autor

Transmiteţi autorului părerea Dv. despre acest articol!