Socrate şi Oedip la Alma Mater

Socrate cel Bătrân şi-a deschis o şcoală de înţelepciune la cea mai veche universitate românească din ţara noastră. Cum pe vremea adevăratului Socrate ştiinţele oarecare nu erau despărţite de mama lor, prin reflex peste secole, toate disciplinele se află îngemănate la Alma Mater Iassiensis. Specialitatea lui Socrate cel Bătrân ar putea să fie, în ordine alfabetică: 1) biologia; 2) chimia; 3) dreptul; 4) economia; 5) filozofia; 6) fizica; 7) geografia; 8) istoria; 9) literele; 10) matematicile; 11) psihologia; 12) sportul. Pe scurt, Socratele nostru este un adevărat homo universalis, iar locul unde poate fi întâlnit este Alma Mater Iassiensis. Nu oricine se poate recunoaşte în figura lui Socrate. Savantul autentic nu poate fi socratic pentru că este mai degrabă cartezian. Socratele academic este quasi-ştiinţific: cariera sa este construită în cea mai mare parte pe mărturiile altora despre el: „îl cunosc din tinereţe", „e băiat bun", „foarte inteligent", „un spirit autentic", „m-a bătut întotdeauna la şah". În alt plan, Socrate este un mare pedagog. Dacă nu e un savant autentic, atunci a făcut şcoală, cel puţin. Este un mare dascăl. Ştiinţa ţine de destin, dar şcoala ţine şi ea de vocaţie. Absolvent de şcoală normală. Rafinat, talentat, sensibil – ăsta e Socratele umanist. Liceu teoretic, rigiditate, metodă, control, iată-l pe Socratele ştiinţific. Dar, orişicât, este un mare sufletist şi un profesor minunat. Cu tot cu neîmpliniri, desigur. Generaţie de sacrificiu, ăsta e adevărul. De unde şi duplicitatea moromeţiană şi spiritul oarecum sofistic. Nu sofist de-a dreptul, că asta face mauvaise impression, ci in potentia. Socrate vorbeşte când „real", când „verbal". Şi o nuanţă heideggeriană: este important să poţi fi ceea ce nu eşti încă, obişnuieşte el să spună. De exemplu pensionar, comentăm noi.
Da, este adevărat că Cel Bătrân nu mai are mult până la pensie, din nefericire. A promis de mai multe ori că atunci când împlineşte vârsta pensionării, se retrage. Mai în glumă mai în serios, spusa lui sună a ameninţare. Retragerea lui Socrate cel Bătrân este prematură, credem. Noi îl rugăm frumos să nu-şi ţină promisiunea. Tradiţia noastră universitară situează majoratul undeva în jurul vârstei de 50 de ani. Ce se va întâmpla dacă maestrul pleacă înainte ca micii socratici să fi învăţat arta guvernării? Căci, până la urmă, nu aici se află toată „cheia şi lăcata" filozofiei sale, în raportul dintre savoir şi pouvoir?
Alma Mater plânge şi suspină de teamă că Cel Bătrân va înceta s-o mai iubească. Deşi, într-un fel, iubirea socratică este eternă. „Nu te îngrijora, Almă Mater! spun micii socratici. N-o să-l lăsăm pe Cel Bătrân să te părăsească, ca un iresponsabil! Chiar dacă ar fi să ne prelungim adolescenţa până la 65 de ani! Este şi interesul nostru să avem de la cine învăţa mai departe arta guvernării. Şi, oricum, nu vrem să rămânem orfelini!". Într-adevăr, e grea viaţa fără tată. Vorba cântecului: „Nu există-n viaţa asta, tată ca al meu". Şi la bine, şi la greu. De fapt, Socrate nu are de gând să-şi părăsească academia. Când spune că pleacă, o face doar din cochetărie, pentru a vedea dacă mai este iubit şi respectat. Nu vrea să inoportuneze şi să taie aripile celor tineri. Ştie că viitorul este al lor şi o spune cu multă convingere. Numai că ei nu sunt încă pregătiţi să dea piept cu vicisitudinile vieţii. Mai au multe lucruri de învăţat. Este de-a dreptul fericit când constată că micii socratici sunt plini de afecţiune şi se întrec în a-i da lui întâietate. În plus, Socrate are o mulţumire secretă. A descoperit leacul pentru complexul Oedip: clonele. Da, micii socratici sunt de fapt clone, dar lucrul acesta îl ştiu numai el şi Alma Mater. De aceea suspină dumneaei: de când l-a citit pe Freud, Socrate nu-şi recunoaşte fiii naturali, de frica scenariului oedipian. Or, este lucru stabilit: clonele nu suferă de complexul Oedip. Nu au simţul eroismului, al riscului, al aventurii şi al negativităţii. Tocmai de aceea, educaţia lor trebuie prelungită până târziu. Socrate cel Bătrân veghează ca moştenitorii săi desemnaţi să nu fie uzurpaţi din drepturile lor de fiii cei naturali şi imperfecţi, suciţi, nebuni, păcătoşi, diferiţi. Este sigur acum că ştiinţa educaţiei a trecut într-o nouă epistemă şi că homo academicus va putea fi croit după tiparul socratic. Socrate cel Bătrân poate fi mulţumit şi poate să înceapă să-şi scrie memoriile. Micii socratici vor putea aduce contribuţii serioase la acest proiect, punând la bătaie propriile jurnale şi oferind detalii pe care el însuşi le-a uitat. Din partea noastră, îi dorim Celui Bătrân o viaţă lungă şi frumoasă, alături de clone şi nepoţi.

Fiul risipitor

Alte articole de acelaşi autor

Transmiteţi autorului părerea Dv. despre acest articol!