Contrast - Nr.6 / 2001 -
Perspective -
Teorie și acțiune
politică în spațiul românesc
Sesiunea de comunicări
științifice a Universității "Petre Andrei"
Iași
În perioada 28-29 iunie
2001, la Universitatea "Petre Andrei" din
Iași, a avut loc Ediția a XI-a a Sesiunii anuale de
comunicări științifice, eveniment ce a coincis cu
sărbătorirea a 110 ani de la nașterea patronului
spiritual al instituției, Petre Andrei. La Facultatea de
Științe Politice, în prima zi, lucrările s-au
desfășurat pe două secțiuni: Teorie și acțiune
politică în spațiul românesc, respectiv Teorie
și filosofie politică. A doua zi a avut loc o masă
rotundă cu tema Știința și arta guvernării în
România contemporană, prilej cu care participanții
s-au întâlnit cu reprezentanți ai administrației
publice locale. Manifestarea s-a încheiat cu prezentarea
lucrării La Roumanie du communisme au
post-communisme (Ed. L'Harmattan, France) a domnului
conf. univ. dr. Cristian Bocancea de la Universitatea
"Petre Andrei" și a ultimelor apariții
editoriale din domeniul științelor politice. Ca
elemente de reper ale Sesiunii, notăm participarea ca
moderator (alături de domnul prof. univ. dr. Anton
Carpinschi de la Universitatea "Al. I. Cuza"
din Iași) și comunicarea domnului prof. univ. dr.
Adrian-Paul Iliescu de la Universitatea București (Tehnici
moderne de analiză politică și relevanța lor pentru
problematica socială și instituțională actuală a
României) și comunicarea domnului conf. univ. dr.
Emil Boc de la Universitatea "Babeș-Bolyai"
din Cluj (Dimensiuni actuale ale regimului
semiprezidențial în România). Reținem, de
asemenea, și prezentarea domnului col. dr. Constantin
Manolache, din partea Ministerului Apărării Naționale (Relația
civil-militar în societatea românească). Pentru a
vă putea contura o imagine a nivelului și diversității
discuțiilor, vă prezentăm trei comunicări susținute
în cadrul Sesiunii.
Adrian-Paul Iliescu
Tehnici moderne de
analiză politică și relevanța lor pentru problematica
socială și instituțională actuală din România
În ultimii zece ani
observatorul competent a putut constata o dezlănțuire
orgiastică de diletantism interpretativ în dezbaterea
politică din România. Un număr apreciabil de voluntari
generoși, cu precădere din lumea literar-artistică și
din jurnalistică, au frecventat și, deseori, acaparat
discuția publică privind fenomenul politic (profitând
de influența mass-mediei în general și de audiența
revistelor și emisiunilor de 'cultură' în special - la
noi 'cultura' tinzând să se identifice cu arta și mai
ales cu literatura).
Teza mea este că rezultatele acestei dominații a
dezbaterii publice de către puncte de vedere 'literare',
adică prin excelență pur publicistice, sunt negative.
Această teză nu se susține prin ideea că doar oamenii
cu diplome de politologie ar trebui să se pronunțe
(prejudecată profesorală); nici prin pretenția că
doar 'specialiștii' sau deținătorii de titluri
'academice' ar fi îndrituiți să participe la discuția
politică. Nu se poate susține un monopol al
'specialiștilor' (politologi, sociologi sau filosofi)
asupra dezbaterii politice, monopol imposibil și
indezirabil. Se poate însă susține că:
1. Discuția astfel 'acaparată' de 'titulari de
publicistică' a fost cantonată în abordări
abstract-speculative (bazate pe 'intuiții' mai mult sau
mai puțin personale, nu rareori de-a dreptul
fanteziste); abstract-etice și moralizatoare; pur
eseistice (axate pe improvizație dezinvoltă):
comentariul impresionist este principalul instrument de
lucru, iar dezinvoltura sa îmbracă aparențe de
profunzime; stilul atrăgător și tonul incisiv țin loc
de argumente; interpretarea 'liberă', odată lansată
în cadre publice respectate, e omologată drept
competență, iar practicanții ei (odată instalați la
cârma rubricilor sau emisiunilor permanente) drept
'directori de opinie';
2. Concluziile astfel promovate sunt sărace și
superficiale; constau în incriminări, nu în
explicații ('prostie'; 'înapoiere'; 'mentalități
învechite'; 'încremenire în trecut' etc.);
3. Metodele și tehnicile moderne de interpretare
politică, folosite în Occident dar nefamiliare
generoșilor voluntari ai comentariului, au fost
ignorate. Ideea propusă aici este că trendul
acesta trebuie definitiv inversat:
a. adezbaterea politică trebuie abordată prioritar din
punctul de vedere al analizei intereselor
raționale individuale și de grup; iar aici
inspirația trebuie să vină din sfera gândirii
economice (care are un avans considerabil în cercetarea
conduitei raționale bazate pe a. interese); nu neapărat
de la economiști (din nou, nu e vorba de o obsesie a
calificărilor formale!), ci de la analiștii exersați
în a lucra cu acest mod de gândire care este propriu
omului modern în perioadele sale de normalitate (când
conduita nu este irațională, adică
visceral-resentimentară, fanatică, violentă etc.);
b. trebuie dezvoltate tehnicile moderne de analiză
politică (teoria deciziei rational decision, public
choice theory; dependența de cale path dependency;
analiza instituțională etc.); comportamentele politice,
evenimentele și instituțiile trebuie analizate cu
aceste instrumente, și nu 'interpretate' liber pe baza
'inspirațiilor' momentane.
Spre deosebire de 'comentarii', care nu comunică decât
impresii personale, aceste metode descifrează conexiuni
structurale și pot fi relevante chiar pentru oamenii
politici (nu ca exhortațiile, lamento-ul,
imprecațiile și invocațiile dominante, care nu sunt
decât indicii ale stării de spirit din unele cercuri de
opinie).
Un singur exemplu relevant (în spațiul disponibil):
corupția endemică (generalizată, anihilantă) văzută
de regulă ca problemă juridică, morală, sau
polițienească (de supraveghere), și ineficacitatea
instituțională (asociată acesteia), atribuită de
obicei reminiscențelor, mentalității învechite,
conspirațiilor (unor grupuri de interese: 'foștii
securiști', 'foștii nomenclaturiști' etc.)
La o analiză competentă, se vede imediat că, de fapt,
corupția este în fond o problemă structurală, și de
costuri, nu pur și simplu una de 'năravuri'. Pentru a
sesiza acest lucru este nevoie să recurgem la unele
exemple economice. Unii teoreticieni au semnalat că
evoluțiile unor fenomene economice sunt modelate de
anumite antecedente a căror modificare (chiar dacă ar
fi în sine rațională) nu se poate realiza deoarece
implică plata unor costuri mult prea mari. Teoria
'dependenței de cale' (path dependency) arată, spre
exemplu, că odată răspândite videocasetele VHS,
producerea altora (cele tip BETA, de exemplu) devine
prohibitivă în ciuda avantajelor lor : costurile
implicate de modificările necesare (legate de adaptări
deja existente la casetele VHS) sunt mult prea mari.
Există bineînțeles și alte exemple: tastaturile
standard de mașini de scris sau de computer (tip
QWERTYUIOP) etc., care indică, toate, apariția unui
cerc vicios : deși există o marfă avantajoasă, ea
nu-și poate croi drum pe piață, datorită unui cerc
vicios nu există cerere semnificativă pentru ea, de
aceea nici o producție semnificativă, iar tocmai pentru
că nu există o producție suficientă nu se constituie
nici cererea semnificativă (ce ar fi normal să apară,
date fiind avantajele mărfii respective).
Aici nu suntem desigur chemați să ne pronunțăm cu
privire la aspectele pur economice ale acestei teorii.
Dar în politică ea se dovedește foarte utilă, pentru
înțelegerea unor realități așa cum sunt corupția,
clientelismul etc.
Morala fenomenului 'dependenței de cale' este simplă:
istoria contează, ea își pune amprenta pe conduite,
rămâne și rezistă. De ce? Pentru că ea generează
niște cercuri vicioase extrem de greu de demontat.
Aceste cercuri vicioase explică permanentizarea unor
defecte grave. De exemplu, de ce prevalează
incompetența, corupția și iresponsabilitatea la
nivelul liderilor? De ce nu se pot selecta lideri onești
și responsabili ? Răspunsul nu este legat de
'reminiscențe' sau conspirații, ci de faptul că s-a
creat un anumit cerc vicios a cărui 'rupere' devine
dificilă, în virtutea costurilor implicate. Calea
clientelară de selecție a liderilor și politicienilor
(tradiție românească veche, întărită sub comunism),
ca primă 'cale' de pornire a instituțiilor politice
românești (inclusiv a partidelor), crează o
'dependență' circulară: liderii selectați clientelar
își selectează ei înșiși clientelar colaboratorii
sau urmașii. Odată instalat clientelismul, ca tip de
raportare mutuală, apare cercul vicios: nu există
ofertă de selecție competițională pentru că nu
există cerere suficientă (sunt puține încercări de
promovare corectă: nu există presiune pentru
competiție, deoarece nu există așteptarea că cei
competenți s-ar putea selecta competițional într-un
mediu al clientelismului endemic; în schimb, există
presiune pentru promovarea clientelară, deoarece există
așteptarea că această cale este eficientă în mediul
local); și nu există cerere pentru că nu există
ofertă de selecție pe bază de competență (ci ofertă
de relații clientelare).
Selecția clientelară deja instalată descurajează
încercările celor competenți de a avansa prin
selecție corectă: a încerca să promovezi corect
devine act de sacrificiu (într-un context de selecție
clientelară generalizată); cei ce fac așa ceva sunt
dezavantajați de concurența (neloială) a celorlalți,
care merg pe calea tradițională (clientelară); există
puține tentative de fel, căci costurile sunt mari,
riscurile la fel, și, în genere, 'eroii' sunt rari. Ca
urmare, lipsește presiunea sau cererea pentru selecție
corectă.
În mod analog, dependența de cale face ca instituțiile
în care corupția s-a instalat deja (există o 'cale'
deja consacrată în acest sens) să etaleze următorul
cerc vicios : instituțiile nu oferă servicii corecte
(fără corupție) pentru că cererea (presiunea pentru
ele) este mică, iar cererea (presiunea) este mică
pentru că oferta este mică (și speranța sau șansa de
a le obține este extrem de redusă). Dimpotrivă,
așteptarea ca urmarea căii incorecte (bazate pe
corupție) să ducă la succes este foarte mare.
Dar de ce este cererea mică? Sunt oare cetățenii
ostili competiției sau corectitudinii, au devenit ei
'trișori' înnăscuți? Este poate vorba de efectele
unei educații negative? Lipsește experiența
adecvată (aceea a eficacității instituționale, a
onestității, etc.)? Acestea sunt răspunsurile
obișnuite. Dar explicația cea mai plauzibilă este de
alt tip.
Este în primul rând vorba de costuri. A merge pe calea
corectă (oficială instituțional) devine PREA SCUMP
(odată existentă o dependență de 'calea' corupției).
Fenomenul poate părea bizar, dar nu este. Instituțiile
funcționează ineficient fără aportul mitei, și
această ineficiență se traduce în costuri mari pentru
orice cetățean care ar urma calea corectă.
Dimpotrivă, cu ajutorul mitei se poate obține o
eficiență superioară (costul reprezentat de mită este
mai mic decât cel al așteptării unei rezolvări
oficiale, corecte). Ca urmare, cine ar încerca soluția
corectă (calea corectă) ar fi eliminat (prin
concurență) de multitudinea celor care merg pe calea
inițială (incorectă) sau ar pierde mult în
comparație cu aceștia; încercarea de a folosi calea
corectă echivalează cu a juca rol de erou, într-un
mediu în care majoritatea folosește deja calea
corupției.
Nici o supraveghere, legislație, sau educație nu poate
avea succes câtă vreme calea corupției este mai
ieftină (implică o mai mare eficiență: rezultate mai
bune la costuri mai mici). Din acest motiv, toate
apelurile făcute în mod obișnuit de diverși
comentatori care nu înțeleg existența acestor fenomene
rămân nesemnificative. O bună strategie politică
pentru eradicarea fenomenelor negative împotriva cărora
se clamează (corupție, clientelism etc.) presupune o
bună înțelegere a acestor interdependențe și
conexiuni structurale. Lamentările sau acuzele lansate
pe un ton de 'superioritate morală' nu sunt de nici un
folos : ceea ce contează este înțelegerea acestor
legături structurale, tendințe de conduită
'rațională' (în sens de conduită bazată pe interese
raționale, de reducere a costurilor), singura aptă să
faciliteze o abordare corectă și productivă a
fenomenelor endemice.
Transmiteți autorului părerea Dv. despre acest
articol!
|
