Contrast - Nr.3 / 2001 -
Explorer -
George Bondor
Test grilă despre
viață și filosofie
Mă plimbam într-o seară pe
Internet, agale, de parcă aș fi urcat dealul Copoului.
Inventariam conștiincios un site cu reviste americane de
filosofie și, din simplă curiozitate, am deschis o
pagină dedicată unor publicații de "filosofie
alternativă". Am intuit din prima despre ce este
vorba: erau articole scrise sprințar în care filosofi
și opere dificile reprezentau doar prilejuri de
exprimare a unor ofuri cotidiene. Nu m-am oprit asupra
lor, întrucât puteam oricând reciti despre filosoful
"tată și mamă de familie" din
"Philosophy & Stuff" ori despre șepticul
și caisele moldave. (S-ar cuveni o notă privitoare la
cele din urmă, dar am hotărât să scriem fără note.)
Când mă învârteam indecis în jurul acelor articole
mi-a sărit în ochi un test, filosofic desigur. Încă
nu bănuiam că acesta ar putea oricând figura în
rubrica "(De)testați-vă singuri". Iată
despre ce este vorba. Erau mai întâi peste 30 de
aserțiuni despre care trebuia să spun doar
"agree" sau "desagree". Ordinea lor
nu te lăsa să întrezărești pe moment vreo legătură
logică între ele. Câteva dintre acestea: "Nu
există repere morale obiective, ci judecățile morale
sunt expresia valorilor unor culturi particulare";
"Indivizii sunt liberi să-și urmărească
scopurile"; "Eutanasia trebuie să rămână
ilegală"; "Homosexualitatea e greșită
întrucât nu e naturală"; "Există un
Dumnezeu atotputernic, bun și iubitor"; "Al
doilea război mondial a fost un război just";
"Nu e întotdeauna drept să judeci indivizii după
merite"; "După moarte existăm într-o formă
imaterială"; "Ateismul este doar o credință,
întrucât e imposibil să dovedim nonexistența lui
Dumnezeu"; "În anumite circumstanțe e
dezirabil să discriminăm pozitiv în favoarea unei
persoane, ca recompensă pentru ceea ce a făcut în
trecut"; "Michelangelo este unul dintre cei mai
mari artiști"; "Holocaustul este o realitate
istorică, nu una construită din cărți";
"Viitorul e prestabilit prin destin" etc.
Ceea ce m-a provocat să intru în joc a fost îndeosebi
faptul că printre aceste aserțiuni se aflau unele
probleme grave, abrupt formulate și care nu lăsau
posibilitatea unei eschive. Trebuia să spui doar
"da" sau "nu". Știam apoi că astfel
de chestiuni au devenit în timp obiectul unor opțiuni
private și, mai mult, credințele noastre profunde au
devenit aproape de neexprimat în spațiul public. Curios
lucru, nu-i așa? Problemele clasice ale filosofiei au
ajuns să fie ocolite de filosofi, sau atinse doar
tangențial, precum o minge lovită cu ristul de un
fundaș intrat în panică (altul decât Roberto Carlos).
Așadar am completat cuminte toate locurile libere ce-mi
erau destinate. Abia apoi am aflat care era scopul
jocului. El testa nici mai mult nici mai puțin decât
"tensiunea filosofică". Pulsul mi-a crescut
instantaneu, așa cum se întâmplă de obicei când
aștepți verdictul medicului. Pe scurt, această
"tensiune" reprezenta procentul
contradicțiilor neconștientizate între diferite
credințe ale mele. Un procent mic însemna că nu mă
contrazic în multe privințe, unul mare, dimpotrivă.
Verdictul nu a întârziat prea mult, preț de o
țigară. Doctorul mi-a comunicat, cu oarecare cinism,
că mă contrazic exact în proporție de 27%. Am primit
imediat și fișa detaliată, însoțită de câte o
mică rețetă.
În primul rând, am aflat că stau prost cu problema
răului. De ce? Să vă explic argumentul doctorului. Am
fost de acord mai întâi că există un Dumnezeu
atotputernic și iubitor, însă am consimțit mai
târziu că e nedrept să lăsăm un copil să sufere,
în cazul în care îi putem preveni suferința. Or,
dacă Dumnezeu e atotputernic și bun, el face
întotdeauna ceea ce este bine din punct de vedere moral;
prin urmare, nu ar permite suferințele unui copil dacă
acestea nu ar fi absolut necesare (în vederea unor
scopuri mai importante, am subînțeles eu). Rețeta:
câteva cărți privitoare la problema răului. M-am
gândit că nu e prea grav. Dacă nu am avea
posibilitatea de a face fapte bune, ci toate ar fi
prestabilite de către Dumnezeu, la ce ar mai fi bună
morala conținută în Biblie?
Când credeam că am dres-o cu chestiunea răului, am
aflat numaidecât că am oarece dificultăți și cu
problema adevărului. Aceasta întrucât am opinat că nu
există adevăruri obiective despre lucruri, ci toate
adevărurile în care credem sunt dependente de culturile
particulare din care facem parte, dar, pe de altă parte,
am recunoscut că Holocaustul nu e o construcție
livrescă, ci a existat cu adevărat. Rețeta: trei
lucrări despre problema adevărului. M-am consolat și
de această dată, spunându-mi că eu nu vorbesc despre
Holocaust situat fiind într-o perspectivă divină, ci
în perspectiva finită a unei culturi.
M-am îngrijorat abia când am aflat că nici cu
chestiunea dreptății nu o duc prea grozav. Și aceasta
deoarece am acceptat mai întâi că putem discrimina
pozitiv în favoarea unei persoane, pe baza meritelor
sale din trecut, pentru a spune apoi că este drept să
judecăm indivizii după merite. După doctorul meu, este
o contradicție aici. Rețeta: o carte despre tradiția
misoginiei și una despre sexism. Abia în acel moment
m-am enervat. Căci cele două afirmații nu se contrazic
deloc, ci sunt complementare. Judecarea după merite stă
la baza societăților dezvoltate, construite pe
principiul concurenței, în vreme ce discriminarea
pozitivă este de fapt tot ceea ce numim noi protecție
socială. Doctorul cu pricina ar vrea poate să nu existe
pensionari, căci meritele lor sunt toate de domeniul
trecutului. Ori poate ar spera să nu mai comparăm deloc
indivizii după merite, precum credeau comuniștii, cu
creierele lor deshidratate. Enervat cum eram, am
părăsit grăbit cafeneaua electronică, uitând să ies
din site-ul respectiv. Abia când am ajuns acasă am
început să mă îngrijorez. Dacă în urma mea a
nimerit cineva, mai firav în ale dialecticii, chiar în
jocul acela? Și dacă l-a luat prea în serios? Sunt
două posibilități: ori s-a speriat, ori a început să
filosofeze. Pericolele pândesc actul paideic la tot
pasul. Și pe cel scriitoricesc, îmi spunea cândva un
prieten.
Mi-am promis ca de acum încolo să nu mai fiu atât de
neglijent. Nu de alta, dar s-ar putea ca numărul prea
mare de filosofi să ducă la creșterea inflației. Așa
că mi-am luat vacanță profesorală. Shut Down!
Alte articole de
același autor
Transmiteți autorului părerea Dv. despre acest
articol!
|