Contrast - Nr.8 / 2001 -
Explorer -
Alexandru Ceaușu
WordNet
Indexarea alfabetică,
practicată de marea majoritate a dicționarelor, face ca
sensuri asemănătoare să fie atribuite cuvintelor
situate pe pagini diferite. Ordonarea alfabetică,
datorită facilității ei, a fost întotdeauna prima
opțiune în constituirea dicționarelor. Ea are însă
ca dezavantaje consumul mare de timp și incertitudinea
regăsirii unui cuvânt într-o listă forma multor
cuvinte fiind variabilă.
Parte din problemele indexării alfabetice au fost
rezolvate o dată cu introducerea prelucrării automate a
informațiilor. Dar păstrarea tipului de ordonare a
datelor propriu textului întins pe pagina cărții a
transformat calculatorul într-un răsfoitor rapid de
dicționare, nefiind pe deplin exploatată viteza
acestuia de calcul.
În 1985, la Princeton, a fost demarat un proiect care
își propunea ordonarea conceptuală a
cuvintelor dintr-un dicționar. A fost nevoie de
inventarea unei noi științe psiholingvistica
pentru a distinge cele aproximativ 70000 de sensuri
ale cuvintelor, în cadrul unui dicționar intitulat WordNet
(http://www.cogsci.princeton.edu/~wn/), asemănător mai mult unui dicționar
tezaur datorită organizării cuvintelor mai degrabă
după înțelesul decât după forma lor. WordNet-ul
este o bază de date ce se compune din relații semantice
între sensurile cuvintelor. Recunoașterea
înțelesurilor cuvintelor se face prin intermediul
grupurilor de sinonimie (synsets) de care
acestea sunt legate. De exemplu, cuvinte ca arbore,
copac pot forma un synset, chiar dacă arbore
intră și într-un grup de sinonimie cu grafic.
WordNet-ul stochează în baza sa de date și
relațiile de antonimie, relațiile dintre gen și
specie, dintre parte și întreg etc.
Și alte dicționare oferă posibilitatea interogării
bazei de date cu privire la relațiile de sinonimie sau
antonimie prin care se înlănțuie cuvintele, dar pentru
nici un altul decât WordNet nu se pot afla, de
exemplu, părțile unui mamifer, sau descendenții (ca
specii ale) acestuia. De asemenea, WordNet-ul
atașează fiecărui adjectiv / adverb informații cu
privire la compatibilitatea cu un substantiv / verb. Un
neajuns major al acestui dicționar provine chiar din
modul în care acesta își are structurată baza de
date, conform cu ceea ce autorii WordNet-ului au
numit ontologie" orice clasificare pornește
de la noțiuni primordiale, cum sunt: actul, fauna,
artefactul, atributul sau proprietatea, corpul,
cunoașterea, evenimentul etc.
Fiind un proiect de cercetare, aspectul comercial a fost
complet ignorat, lucru observabil în simplitatea
interfeței cu utilizatorul. Inconvenientul poate fi
înlăturat prin folosirea aplicației WordNetTreeWalk
(http://www.ac-toulouse.fr/wordnet/), o interfață intuitivă pentru
WordNet, concepută de un student francez. Varianta
europeană, EuroWordNet (http://www.hum.uva.nl/~ewn/),
proiectată pentru a aduce într-o singură bază de date
diversele limbi ale Europei, a fost posibilă datorită
unor universități din țări ca Olanda, Spania, Italia,
Anglia, Franța, Germania, Cehia și Estonia. La efortul
colectiv, susținut financiar de o Europă în care
standardizarea a devenit imperativ, se alătură
universități din Suedia, Norvegia, Grecia, Portugalia,
România (chiar din Iași), Lituania, Rusia, Bulgaria,
Slovenia etc.
Mărimea acestui dicționar, 25 MB, face ca durata de
copiere a lui pe calculator să fie apreciabilă. De
aceea, instrumentele specializate în limbă (engleză)
ale Word-ului sunt de preferat, WordNet-ul
rămânând o opțiune viabilă doar pentru cei care au
nevoie de mai multe informații cu privire la un anumit
cuvânt decât pot oferi editoarele de texte uzuale.
www.bursa-iasi.ro
În luna noiembrie 2001 a fost
lansată prima bursă electronică din Iași și din
Moldova. Într-o prezentare plăcută, structurată în
zece secțiuni (imobiliar, auto, IT, medical, timp liber,
matrimonial, servicii, plante și animale,
electrotehnic/gsm și diverse), www.bursa-iasi.ro oferă ieșenilor posibilitatea de a
consulta și de a da gratuit anunțuri de publicitate
(vânzări, cumpărări, închirieri, servicii,
matrimoniale etc.).
O dată intrați pe pagina principală, alegem domeniul
de interes. Ajunși în pagina domeniului dorit, mergem
pe tipul de tranzacție căutat (cerere/ofertă,
vânzare/cumpărare) și intrăm în lista cu anunțuri.
Acolo putem citi detaliile anunțului. Prin sistemul de
căutare al fiecărui domeniu, putem sorta anunțurile
din domeniul respectiv în funcție de mai multe
criterii, fapt care conduce la economisirea timpului.
Dacă dorim să dăm un anunț, trebuie mai întâi să
ne înscriem ca utilizatori ai site-ului, după care
mergem pe "Adăugați un anunț" din pagina
principală sau din paginile domeniilor, alegem categoria
în cadrul căreia dorim să dăm anunțul și completăm
formularul de înregistrare a anunțului.
Cei care au o idee de afacere vor găsi bursadeidei.20m.com , adresă ce le va permite să și-o
prezinte în vederea găsirii unui investitor care să
facă posibilă transpunerea ei în practică.
În afară de acestea, putem beneficia de consultanță
în domeniile economic și juridic, medical și
psihologic. De ultimele ne dorim să nu avem nevoie.
Transmiteți autorului părerea Dv. despre acest
articol!
|